Preşedintele Vladimir Putin a negat existenţa unui program de dopaj sponsorizat de stat în Rusia, informează Reuters.
„În Rusia, noi nu am avut niciodată, nu avem şi sper că nu vom avea un program de dopaj sponsorizat de stat. Dimpotrivă, va exista numai o luptă împotriva dopajului”, a declarat Putin, în timpul unei vizite efectuate la Krasnoiarsk.
Liderul de la Kremlin a recunoscut totuşi că au existat cazuri individuale de sportivi dopaţi în trecut, care au arătat că actualul sistem nu funcţionează. Un nou sistem de control antidoping va fi pus în practică, a adăugat el.
La începutul anului, Asociaţia Agenţiilor Naţionale Antidoping (NADO) a anunţat că vrea ca Rusia să fie exclusă din toate competiţiile, inclusiv de la Cupa Mondială de fotbal care va fi găzduită chiar de ruşi în 2018. NADO propune ca o astfel de sancţiune să fie valabilă până când Rusia va demonstra că a adoptat şi implementat un sistem antidoping credibil.