Pregătiri pentru meciul de marți. Tricolorii au exersat loviturile de la 11 metri, grecii vor să înscrie

Data publicării:
Grecia-Romania Mitroglou -AFP Mediafax Foto-ARIS MESSINIS

Vlad Chiricheş va reveni printre titulari în returul cu Grecia. Fundaşul lui Tottenham este una dintre marile speranţe şi pe faza ofensivă. De altfel, Victor Piţurcă se gândeşte doar la atac şi mizează pe o apărare cu toate liniile a grecilor.

Victor Piţurcă este dispus să rişte totul pentru calificarea la Cupa Mondială. Selecţionerul este convins că grecii se vor apăra supraaglomerat şi a dezvăluit cu ce tactica va încerca să-i surprindă pe adversari.

Nu avem nimic de pierdut. Ne vom juca şansa noastră şi sper să reuşim. Cu siguranţă grecii se vor retrage în propria jumătate. Nu va fi uşor, dar trebuie să avem o circulaţie bună a balonului, însă noi avem jucători ofensivi buni care pot crea mari probleme dacă prind un moment bun”, a declarat selecţionerul echipei naționale.

Gică Hagi îi îndeamnă pe jucători şi pe fani să creadă în continuare în calificare. Regele speră ca, de această dată, fazele fixe să facă diferenţa pentru România.

Hai să încercăm să fim optimiști, să încercăm să credem că putem marca două goluri. Din faza fixă fundaşi se poate, trebuie să atacăm, să jucăm fotbal, să ştim să impresionăm”, a spus Gică Hagi.

Vlad Chiricheş a marcat numeroase goluri după lovituri libere. Refăcut complet după o accidentare, fundaşul lui Tottenham va fi pe teren în returul cu grecii şi promite că va încerca să fie eficient şi în atac.

Eu sper să îmi fac treaba cât mai bine în apărare şi de ce nu, să îi ajut şi pe cei din ofensivă. Cred că nu e important cine marchează”, a afirmat acesta.

Dacă Vlad Chircheş va reveni în primul 11, Maxim şi Tătăruşanu sunt în continuare incerţi. Selecţionerul nu s-a hotărât dacă îi va arunca în luptă din primul minut în meciul decisiv de pe Arena Naţională.

Grecii vor să înscrie și la București

Grecia nu va juca la Bucureşti cu gândul doar să apere avantajul de două goluri obţinut în meciul tur - a avertizat selecţionerul Fernando Santos. Portughezul de pe banca tehnică a elenilor îşi doreşte ca echipa sa să înscrie şi pe Arena Naţională şi să îşi facă astfel mai uşoară misiunea de a se califica la Cupa Mondială.

Gazonul de pe Arena Naţională s-a prezentat în condiţii optime la antrenamentul oficial al naţionalei Greciei. Selecţionerul Fernando Santos crede că lupta pentru calificare este încă deschisă şi ne-a avertizat înaintea meciului retur: echipa sa vrea să înscrie şi la Bucureşti.

Avem un avantaj de două goluri şi trebuie să îl apărăm cu atenţie. Totuşi, nu am venit doar ca să apărăm rezultatul din Grecia, ci să jucăm mai bine ca în meciul tur. Trebuie să controlăm meciul, să avem posesia şi să încercăm să marcăm un gol care să lămurească soarta calificării”, a declarat Fernando Santos.

Fernando Santos nu şi-a pus jucătorii să exerseze lovituri de la unsprezece metri la ultimul antrenament dinaintea partidei. Selecţionerul Greciei este convins că dubla manşă nu se va decide în urma executării loviturilor de departajare.

Adrian Mutu s-a răzbunat pe Victor Piţurcă

Lăsat în afara lotului pentru barajul cu grecii, atacantul a postat pe un site de socializare o poză prin care îl ironizează pe selecţioner. Piţurcă nu a vrut să facă niciun comentariu, în schimb Marius Niculae şi Vlad Chiricheş au taxat gestul atacantului lui Ajaccio.

Conflictul dintre Victor Pițurca și Adi Mutu nu mai poate fi aplanat. Lăsat acasă pentru dubla decisivă cu Grecia, atacantul s-a apucat de făcut glume. L-a comparat pe selecționer cu Mister Bean și a postat fotografia pe unul din conturile sale de socializare. Gestul lui Mutu a fost taxat de foștii coechipieri.

Chiar nu mă aşteptăm ca Adi să nu fie alături de noi să ne susţină, dar normal, poate e puţin frustrat că nu a fost şi el lângă noi, e problema lui”, a mărturisit Vlad Chiricheș.

Dacă nu suntem uniţi şi nu credem toţi în această calificare, dacă a fost sau nu a fost la echipa naţională, trebuie să susţinem şi să credem în şansele noastre. Dacă nu facem asta şi ne punem beţe în roate şi râdem unii de alţii, atunci nu avem nicio şansă”, a criticat Marius Niculae.

Mutu n-a mai fost la naţională din luna martie, de la 0 la 4 cu Olanda. Nici la Ajaccio nu-i merge prea bine. N-a dat niciun gol în acest sezon.

Cu o doar o victorie în 13 etape de Ligue I, românii de la Ajaccio sunt penultimii în clasament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...