Elevele lui Jakob Vestergaard au început mai bine ca în precedentele meciuri, cu Ferencvaros și Krim, n-a greșit primele atacuri și a condus constant pe tabelă, la diferență de două goluri.
În finalul primei reprize Zvezda a egalat și a condus o singură dată, iar la pauză tabela arăta egal, 16-16, informează Digi Sport.
Repriza a doua a început destul de crispat de ambele părți, cu primele trei minute fără gol de vreo parte. A urmat un sfert de repriză echilibrat, până la 21-18, în minutul 45. Din acest moment Silvia Navarro a avut câteva intervenții excelente în fața rusoaicelor, Katarina Bulatovic a marcat și ea de trei ori consecutiv și Oltchim s-a dus chiar la 5 goluri diferență.
Bulatovic a fost cea mai bună marcatoare a meciului, cu 10 goluri, în vreme ce Iulia Managarova a înscris de 7 ori, fiind desemnată jucătoarea meciului.
A fost o victorie muncită a campioanei României, care nu mai are voie să facă pași greșiți de acum înainte, dacă vrea să se califice în semifinale.
În primele două partide din grupă, Oltchim a cedat în faţa unguroaicelor de la FTC Budapesta, cu 22-23, şi a slovenelor de la Krim Ljubljana, cu 24-28.
Derbiul dintre primele două clasate în grupa 2, FTC Budapesta-Krim Ljubljana, va avea loc duminică.
Campioana României va avea în continuare următorul program: Zvezda-Oltchim (2 martie), FTC-Oltchim (9 martie), Oltchim-Krim (17 martie).
Primele două clasate în fiecare grupă vor obţine calificarea în semifinalele Ligii Campionilor.