Preşedintelui FRF, Mircea Sandu, i-a fost interzis accesul în această dimineaţă pe Arena Naţională, unde a fost pentru a vedea cum se prezintă suprafaţa de joc înaintea Supercupei României dintre Steaua si Petrolul.
„Am fost la stadion de dimineață, la 8:45. Am citit declarația domnului primar Oprescu, potrivit căreia au demarat deja lucrările pentru refacerea gazonului. Am vrut să văd cum decurg lurările și nu am avut acces. Băiatul asta de la ALPAB, care de când a venit numai fițe și figuri are în cap și face, se crede pe moșia lui și nu a statului. Probabil că a dat interdicție pentru oricine să intre pe stadion. Eu nu sunt chiar oricine, ci președintele Federației. Stadionul e un bun național, poate să intre cine vrea, cum vrea și când vrea”, a declarat Mircea Sandu, în cadrul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport 1.
Interdicţia vine după ce în ultima vreme şeful FRF a criticat în mai multe rânduri situaţia incredibilă în care s-a ajuns, cu un stadion care a costat peste 200 de milioane de euro şi are un gazon execrabil.
Criticilor lui Sandu le-a răspuns primarul Capitalei, care a promis că gazonul va fi foarte bun la ora meciului din Supercupa României, pe 10 iulie, de la 20:45.