Mircea Sandu a rămas fără renta viageră şi celelalte beneficii. Reacția președintelui de onoare al FRF

Data publicării:
mircea sandu RESIZE -Mediafax Foto-Bogdan Iordache-1

 

Actualizare 17:15: „În cazul în care se aplică această decizie, îi voi da în judecată”, amenință Mircea Sandu, care susține că vor fi trecute în noul statut și că deciziile luate sâmbătă nu pot fi aplicate retroactiv, deci pachetul de beneficii votat pe 5 martie îi va rămâne.

Mai mult, președintele de onoare al FRF a precizat că Adunarea Generală de pe 28 iunie nu a fost statutară și că va fi atacată din mai multe direcții, scrie Digi Sport.

„În ceea ce mă priveşte, nu au decis nimic. Pentru că astfel de decizii nu se pot aplica retroactiv. Noul statut va intra în vigoare odată cu hotărârea instanţei, dar hotărârile nu au retroactivitate. Oricum, în cazul în care aplică această decizie îi voi da în judecată. Dar vor fi contestaţii şi în ceea ce priveşte faptul că această Adunare Generală nu este statutară, pentru că nu s-a înregistrat în Registrul Federaţiilor şi Comitetul Executiv care a convocat această Adunare Generală. Vor fi contestaţii multe”, a spus Mircea Sandu.


Pachetul de beneficii al preşedintelui de onoare Mircea Sandu a fost adoptat în Comitetul Executiv, înaintea Adunării Generale din 5 martie, care l-a adus în fruntea FRF pe Răzvan Burleanu.

Acest pachet nu a fost prezentat în cadrul AG, ci doar s-a supus la vot propunerea ca Mircea Sandu să devină preşedinte de onoare al FRF.

Conform pachetului stabilit atunci, Mircea Sandu avea o rentă viageră în valoare de 75.000 de euro anual, drept de administrare a etajului 2 al unei clădiri a FRF, orice intervenţie chirurgicală sau recuperare medicală plătită de FRF, o limuzină de la FRF şi benzina decontată indiferent de numărul de kilometri parcurşi, telefon, personal anjagat cu salarii în limita a 5.000 de lei lunar, deplasări la meciurile echipei naţionale cu decontarea cazării la hotel de cinci stele şi diurnă de 500 de euro pe zi, scrie Mediafax.

Ulterior, Mircea Sandu a renunţat la 25.000 de euro din cei 75.000, la limuzină şi la secretară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...