Mircea Lucescu, despre condamnaţii în Dosarul transferurilor: O greşeală că au fost judecaţi de două femei care habar n-au de fotbal

Data publicării:
6249665-AFP Mediafax Foto-Sergei SUPINSKY

 

„(n.r. - Sentinţele în Dosarul Transferurilor) au avut o imagine total negativă (n.r. - în străinătate). Ce m-a surprins pe mine este că s-au luat nişte decizii pe un cod penal actual, iar greşelile care s-au făcut s-au făcut foarte demult, atunci când se puteau face o mulţime de greşeli în România, pentru că nu întâmplător în acea perioadă au apărut foarte mulţi oameni cu foarte mulţi bani, în politică, în mediul social... Era o perioadă în care te ajuta puţin capitalismul românesc, la suprafaţă. Dacă ar fi să-i judecăm pe toţi ceilalţi în funcţie de ceea ce au făcut în perioada aceea, ar însemna ca foarte mulţi să plătescă cu vârf şi îndesat, ceea ce mi se pare exagerat”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit Mediafax.

„Cred că era de ajuns o amendă foarte, foarte serioasă şi nu privare de libertate. Cred că asta a fost o foarte mare greşeală şi faptul că ei au fost judecaţi de două femei care habar n-au ce înseamnă fotbalul... Cred că mai umani au fost în această situaţie procurorii care au cerut o pedeapsă mai mică. Femeile au încercat să mărească aceasta, sigur, ca o chestie de prestigiu profesional pentru ele”, a mai spus Lucescu.

„Eu ca om m-am simţit diminuat. Nu exista niciun motiv să se ajungă la astfel de pedepse, ţinând cont şi de faptul că oamenii aceia au adus foarte, foarte mari şi foarte multe beneficii fotbalului românesc. Aşa cum au fost ei. După Revoluţie, au fost momente grele în toate domeniile de activitate. Trebuia neapărat să o facem cu fotbalul, ca să se discute zile întregi la televiziuni, săptămâni întregi. Îmi pare rău că s-a întâmplat şi îmi pare rău pentru oamenii aceia şi pentru familiile lor”, a precizat Lucescu.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 4 martie, la închisoare cu executare pe toţi cei opt oameni din fotbal judecaţi în dosarul transferurilor.

Condamnări la închisoare cu executare în Dosarul transferurilor

George Copos - trei ani şi opt luni

Mihai Stoica - trei ani şi şase luni

Cristian Borcea - şase ani şi patru luni

Ioan Becali - şase ani şi patru luni

Victor Becali - patru ani şi opt luni

Jean Pădureanu - trei ani şi patru luni

Gheorghe Popescu - trei ani, o lună şi zece zile

Gigi Neţoiu - trei ani şi patru luni

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...