Rusul Roman Kostomarov, în vârstă de 46 de ani, fost campion olimpic la patinaj artistic în proba de dans la JO de la Torino din 2006, a suferit o amputaţie a picioarelor, fiind într-o stare extrem de gravă, scrie Reuters, care citează ziarul Izvestia.
Kostomarov, în vârstă de 46 de ani, care a câştigat aurul alături de Tatiana Navka la Jocurile Olimpice de iarnă din 2006 de la Torino, a fost internat într-un spital din Moscova pe 10 ianuarie după ce s-a plâns de o stare de slăbiciune accentuată şi durere în piept. El a fost diagnosticat cu sepsis şi pneumonie şi internat de urgenţă la terapie intensivă, unde a fost intubat, scrie Agerpres.
Kostomarov şi-a pierdut complet un picior, iar celălalt picior a fost amputat până la călcâi, însă starea lui se menţine gravă.
Născut la Moscova, Kostomarov a început să patineze la vârsta de nouă ani. Kostomarov şi Navka au fost campioni mondiali de două ori şi europeni de trei ori.
Editor : A.P.