Orice este posibil în optimile UEFA Champions League. Barcelona şi Manchester City se vor lupta al doilea an consecutiv pentru un loc în sferturi, în timp ce Paris Saint-Germain visează la o revanşă în faţa lui Jose Mourinho şi a lui Chelsea.
Borussia Dortmund şi Juventus reeditează finala din 1997, care le-a adus germanilor unica Ligă din istorie, în timp ce Mircea Lucescu îl va reîntâlni pe omul cu care a avut un conflict în 2008, într-un meci cu Barcelona, Pep Guardiola. Şahtior o va înfrunta în optimi pe Bayern Munchen în reeditarea Supercupei Europei din 2009.
Meciurile din optimile de finală ale UEFA Champions League
1. PSG - Chelsea
2. Manchester City - Barcelona
3. Bayer Leverkusen - Atletico Madrid
4. Juventus - Borussia Dortmund
5. Schalke - Real Madrid
6. Şahtior - Bayern Munchen
7. Arsenal - Monaco
8. Basel - Porto
Câștigătoarele grupelor vor juca meciurile retur ale optimilor de finală pe teren propriu.
Meciurile tur ale ”optimilor” se vor disputa pe 17/18 februarie și 25/26 februarie, iar partidele retur, pe 10/11, respectiv 17/18 martie.
Finala UEFA Champions League va avea loc la Berlin, pe Olympiastadion, în data de 6 iunie 2015.