Lewis Hamilton riscă să fie concediat de Mercedes AMG Petronas după ce a încălcat deliberat ordinele primite în timpul Marelui Premiu de Formula 1 al Emiratelor Arabe Unite.
În ultimele tururi, britanicul a redus ritmul, iar rivalul său, Nico Rosberg, a fost prins de Sebastian Vettel și Max Verstappen.
Strategia putea da rezultat, însă a trezit furia lui Toto Wolff. Directorul executiv al echipei Mercedes a fost deranjat de faptul că Hamilton a subminat public autoritatea celor care gestionau strategia de cursă - aceștia l-au îndemnat, de mai multe ori, să mărească ritmul și să nu pună în pericol victoria de etapă:
- Lewis, sunt Paddy. Trebuie să mărim ritmul pentru a câştiga cursa. Acestea sunt instrucţiunile.
- Paddy, sunt liderul cursei şi mă simt confortabil.
Hamilton a aplicat strategia până la final, chiar dacă în ultimele minute a devenit evident că va pierde titlul mondial.
Potrivit publicatiei The Mirror, Lewis Hamilton riscă să fie concediat pentru că a încălcat ordinele de echipă și a creat anarhie la Abu Dhabi.
Contractul său cu Mercedes valorează 30 milioane de lire sterline pe an. O variantă mai blândă ar fi amendarea pilotului.
Următorul sezon de Formula 1 va începe în Australia, în week-endul 24-26 martie, și va fi în direct pe Digi Sport.