Leonard Doroftei a demisionat de la conducerea Federației Române de Box

Data publicării:
leonard doroftei frbox

Foto: frbox.ro

Decizia vine la un an de la precedentul moment în care Doroftei a intenționat să demisioneze. Pe 10 noiembrie 2014, „Moșu” anunțase că pleacă din fruntea forului, dar a revenit asupra deciziei, în cele din urmă, amintește digisport.ro.

Comunicatul lui Leonard Doroftei pe site-ul Federației Române de Box:

„Am petrecut la conducerea Federaţiei Române de Box 3 ani lungi, cu bune şi rele. Au fost destule greutăţi, dar am trăit şi multe momente plăcute, când sportivii noştri au revenit la marile competiţii internaţionale, ba mai mult, s-au întors de acolo cu rezultate deosebite. A venit momentul să pun punct, din punctul meu de vedere. Demisionez. Nu mai doresc ceartă şi polemici.

Federaţia Română de Box are nevoie şi de linişte, sau mai ales de asta, pentru a depăşi mai uşor problemele cu care se confruntă acum. Am conştiinţa împăcată că am încercat totul pentru a ieşi din acest impas, împreună cu colegii mei din Biroul Federal. Din păcate ne-am mişcat greu şi sunt conştient că boxul trebuie să meargă înainte.

Pun binele boxului înaintea mea, aşa că demisionez acum. Cine ştie, poate peste ani voi reveni la conducerea Federaţiei, mult mai pregătit şi cu mai multe soluţii care să ajute boxul românesc să revină acolo unde îi este locul: în elită. Vă mulţumesc pentru şansa pe care am avut-o de a vă cunoaşte şi a fi mai aproape de oamenii din boxul nostru.

Sunt Leonard Doroftei şi voi rămâne tot timpul alături de voi”.

După demisia președintelui, atribuțiile vor fi preluate de vicepreședintele Vasile Câtea. De altfel, Câtea și Francisc Vaștag au cele mai mari șanse să fie aleși la conducerea FRBox. În aproximativ o săptămână se va organiza următorul birou federal, pentru a valida demisia lui Leonard Doroftei și candidaturile pentru următorul mandat.

În ultima perioadă, numărul vocilor critice la adresa conducerii fostului campion mondial a crescut. Antrenorii cluburilor din țară și-au spus nemulțumirile, iar Napoleon Gheorghe, antrenorul lui Dinamo, a punctat: „E an preolimpic, noi trebuia să fim în pregătire până acum, sa participăm la turnee internaționale, să mergem la Campionatele Mondiale, Europene să ne calificăm. El dă din umeri și spune că nu are bani, ce poate să facă, dacă nu are soluții, atunci trebuie să plece”.

În luna octombrie, Viorel Sima, fostul secretar general al FR Box, anunța că a strâns 67 de semnături de la cele 146 de cluburi afiliate și astfel poate organiza o adunare generală în care membrii să voteze demiterea sau păstrarea în funcție a lui Leonard Doroftei. Nu s-a mai ajuns în acest punct, fiindcă președintele a ales să își dea demisia.

Doroftei a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box în cadrul Adunării Generale Extraordinare a forului, de pe 23 noiembrie 2012. Atunci, Rudel Obreja a fost forțat să plece, la presiunea cluburilor și antrenorilor din țară, iar Doroftei a fost ales cu 84 de voturi din 113.

În boxul amator, Leonard Dorin Doroftei are 5 titluri naționale, a fost de două ori medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice (1992 și 1996), a fost campion european în 1992 și 1993 și campion mondial în 1995.

La profesionisti, a fost campion mondial la categoria ușoară, versiunea WBA, cu un palmares de 22 de victorii (8 dintre ele înainte de limită), un egal și o singură înfrângere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Devine obligatoriu pentru casele de schimb valutar și cazinouri: Schimbări radicale cu noi reguli împotriva...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei