JO 2024. Vicecampioana olimpică la tir Kim Ye-ji, numită „asasinul zâmbitor”, a leșinat în timpul unei conferinţe de presă

Data actualizării: Data publicării:
Kim Ye-ji
Vicecampioana olimpică la tir Kim Ye-ji a leșinat în timpul unei conferinţe de presă Foto: Profimedia

Sportiva sud-coreeană Kim Ye-ji, medaliată cu argint la tir, la JO de la Paris, s-a prăbuşit vineri în timpul unei conferinţe de presă, aparent din cauza stresului şi a epuizării, relatează Reuters.

Kim vorbea la evenimentul din Imsil, comitatul pe care l-a reprezentat timp de şapte ani, din partea de sud a Coreei de Sud, când s-a prăbuşit, a declarat prin telefon un oficial al comitatului. Kim şi-a recăpătat cunoştinţa şi a fost dusă la spital, a precizat oficialul.

Lui Kim, în vârstă de 31 de ani, nu i s-au aplicat manevre de resuscitare cardiopulmonară, aşa cum au notat unele site-uri media, a declarat oficialul, citat de News.ro.

Kim va rămâne în spital sub observaţie până când îşi va reveni complet, a spus el, adăugând că este posibil ca sportiva să fi suferit de epuizare după participarea la Jocurile Olimpice Paris 2024.

Kim, care a câştigat medalia de argint la proba de pistol cu aer comprimat 10 metri, a devenit un fenomen pe reţelele de socializare datorită ochelarilor futuristici pe care îi poartă pentru a-şi îmbunătăţi precizia şi a stilului său cool, care i-a adus porecla de "asasinul zâmbitor" la ea acasă.

Miercuri, Kim i-a mulţumit şefului Tesla, Elon Musk, pentru că a făcut-o celebră, după ce acesta a declarat pe platforma sa de socializare X că "ar trebui să fie distribuită într-un film de acţiune”.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri