Ion Țiriac: România poate câștiga chiar două medalii la tenis la JO de la Rio

Data publicării:
ion-tiriac

 

Ne putem aștepta și la două medalii. Este dublu băieți și dublu mixt. Apoi mai este la simplu, Simona (Halep, n. red.) are o șansă”, a afirmat fostul președinte ale Comitetului Olimpic și Sportiv Român, potrivit Agerpres.

„Simona Halep are multe ingrediente — talent, pe du-te încolo îl are, trebuie să mai câștige la vino-încoace. Pe ecran arată foarte bine, are carismă, ce mai vrei, este numărul 2 în lume”, a subliniat Țiriac.

Ion Țiriac consideră că ar trebui să se joace mai mult dublu mixt: Pe vremea noastră jucam dublu mixt că ne dădea 5 dolari mai mult. Acum dublu mixt este la turneele de Grand Slam, nu țin minte să fie în altă parte. Iar dacă nu îți cunoști partenerul sau partenera, o să fie ceva mai greu. Dar, având în vedere valorile care sunt individuale pe hârtie, întotdeauna este o șansă.

Întrebat dacă tenisul este primul sport în România, după rezultatele obținute în 2015, Țiriac a spus: Nu este al doilea sau primul. Vorbesc despre Europa, pentru că este foarte greu să ne referim la lumea întreagă, pentru că Statele Unite ale Americii au un alt standard. Dar, în lumea asta, în afară de SUA, există patru sporturi: fotbal, fotbal, fotbal și pe urmă tenisul. Pe de altă parte, tenisul aduce un mare campion. Să ne gândim la Federer, are cele mai mari venituri pentru că tenisul a devenit o industrie, nu numai un sport profesionist. A devenit un spectacol. Îți place sau nu, mie spre exemplu, îmi place azi tenisul mai puțin ca acum 30 de ani. Este prea repede și prea brutal”.

Țiriac s-a referit și la performanța tenismenilor Horia Tecău și Florin Mergea, care au jucat, ca adversari, finala de dublu a Turneului Campionilor. „Pentru Florin Mergea este o mare performanță, dar se pare că dublul lui Horia Tecău este ceva mai bun. Să sperăm că amândoi o să își perfecționeze loviturile și atât în Cupa Davis, cât și la Olimpiada de la Rio, pot să facă diferența”, a apreciat Țiriac.

Ion Țiriac a vorbit și despre faptul că tot mai puțină lume face sport în România: Tineretul nu mai știe să meargă, să alerge, este tras cineva la răspundere? Nu ne-am răsculat. Am făcut doar furtuni în pahare cu apă. Nadia (Comăneci, n. red.) are 3.500 de copii, la Oklahoma, în clubul ei, și noi avem 200 de copii legitimați. Mai avem de discutat? Ca și noi, oamenii din sport, și ziariștii au o vină aici”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...