Există însă două condiţii pentru ca Halep să ajungă pe locul 2 în clasamentul WTA. Românca trebuie să câştige titlul în Florida, iar Maria Șarapova să părăsească întrecerea cel mai târziu în faza sferturilor de finală.
Jucătoarea antrenată de Victor Ioniţă este încrezătoare după ce a cucerit trofeul la Indian Wells. Halep a punctat chiar şi la impresia artistică. Două dintre loviturile româncei au fost incluse în topul celor mai spectaculoase puncte de la turneul californian realizat de WTA. Prima este din meciul cu Varvara Lepchenko, iar cea de-a doua este un rever în diagonală din sfertul de finală împotriva Carlei Suarez Navarro.
„Ea este posesoarea unei condiții fizice de excepție, se mișcă extraordinar și este o luptătoare. Aș putea spune, între ghilimele, Halep este ca un pitbull care, când te prinde acolo, nu îți dă drumul până nu te bate”, a spus George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, pentru Digisport.