Eugenie Bouchard, după meciul cu Simona Halep: A fost un final de meci nebun

Data publicării:
EugenieB

Primul act s-a decis în tie-break. Simona Halep a condus cu 4 la 2, dar norocul a fost de partea adversarei sale.

„A fost o minge norocoasă, a lovit cu fileul şi a revenit foarte bine, a jucat bine. Cred că a fost un moment important la acel punct şi apoi mi-am pierdut puţin concentrarea”, a spus Simona Halep.

Eugenie Bouchard a câştigat tibreakul primului set cu 7 la 5. În al doilea set, jucătoarea din Canada a fost de neoprit. A făcut două break-uri şi s-a distanţat la 5 la 1 la game-uri. Simona Halep a făcut tot posibilul pentru a relansa disputa. A salvat nu mai puţin de cinci mingi de meci, dar în cele din urmă Bouchard s-a impus cu 6 la 2 şi s-a califcat în finala de la Wimbledon, acolo unde va juca împotriva Petrei Kvitova.

„A fost un final de meci nebun, n-am terminat niciodată aşa o partidă. Sunt fericită că mi-am păstrat concentrarea, nu m-am panicat şi am jucat bine în ultimul game”, a spus Eugenie Bouchard.

Performanţa Simonei Halep rămâne însă una incredibilă: este prima jucătoare din România care ajunge în semifinalele de la Wimbledon. Halep va primi 555.000 de euro şi 780 de puncte WTA.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...