Gazdele au început furtunos. În minutul şase Chiţu a executat perfect o lovitură liberă şi Bălaşa a reluat periculos cu capul spre poartă, însă Boşneag a respins cu un reflex uimitor în corner. Tot Bălaşa a avut şi a doua ocazie pentru Viitorul. În minutul 26 , fundaşul Viitorului a reluat cu capul puţin de lângă poartă o lovitură liberă marca Alin Cârstocea, iar la pauză, tabela a rămas îngheţată la 0 la 0. Imediat după revenirea de la cabine U Cluj a deschis scorul. Centralul Alexandru Tudor a dictat penalty pentru oaspeţi la un duel în careu între Mladen şi Viorel Dinu,şi acelaşi Viorel Dinu a transformat de la punctul cu var. Studenţii clujeni puteau rezolva meciul dar Viorel Dinu nu s-a mai lipit la gol şi a trimis în transversală direct in lovitură.În minutul 64 Viitorul a reuşit golul egalizator. Toşca a centrat în careu, iar Chiţu a plasatimparabil mingea cu capul. Ambele echipe au mai avut câte o ocazie importantă de a marca, prin Bucşa respectiv Lazăr, dar pănă la urmă s-a încheiat 1 la 1, un rezultat care nu ajută nici una dintre cele două formaţii.
Mai dureros decât rezultatul, care ţine Viitorul în zona nisipurilor mişcătoare, a fost prezenţa scăzută a fanilor la stadion. Doar 300 de suporteri au ţinut să vină la meci.
Etapa viitoare Viitorul Constanţa joacă în deplasare cu Gaz Metan Mediaş.