Aduşi de Dario Bonetti în vară, Paul Koulibaly şi Issa Ba s-au supărat că nu şi-au primit salariile. În consecinţă, cei doi au refuzat să se mai antreneze alături de restul echipei. „Înainte să vin la Dinamo, ştiam de problemele clubului cu banii, dar au spus că nu vor trece trei luni fără să plătească pe cineva. Dar după ce am venit, s-au făcut cinci”, spune Koulibaly.
„Eu am intrat cred că patru luni fără bani, vreau să joc, dar echipa face foarte puţin pentru noi”, se plânge și Issa Ba.
Issa Ba se afla oricum pe lista neagră a lui Dorinel Munteanu. Antrenorul l-a anunţat cu doar cinci minute înaintea meciului cu CS Turnu Severin din ultima etapă că nu face parte din planurile sale. Motivul invocat de antrenor: nişte nereguli cu actele.