Înotătorul român David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 m liber, joi, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu cel mai bun timp din semifinale, 1 min 46 sec 15/100.
Lituanianul Danas Rapsys a fost înregistrat cu al doilea timp din semifinale, 1 min 46 sec 44/100.
David Popovici, care miercuri a cucerit medalia de aur la 100 m liber, va evolua în finala la 200 m liber vineri, de la 19:36 (ora României).
În semifinale la 50 m spate, Denis-Laurean Popescu a fost ultimul (16), cu 26 sec 81/100, potrivit Agerpres.
România va evolua joi seara (20:45) în finala probei masculine de ştafetă 4x100 m liber.