Cristian Ţopescu, în 2017: Crezul meu profesional nu s-a schimbat: să spun ceea ce cred şi să cred ceea ce spun
Televiziunea şi sportul l-au învăţat spiritul de echipă şi devotamentul, crede jurnalistul Cristian Ţopescu. Iar cele mai dificile momente ale vieţii l-au învăţat să fie mereu calm şi tolerant. O voce care se confundă cu marile victorii sportive, Cristian Ţopescu a acordat, în februarie 2017, un interviu în exclusivitate pentru Bonton.
Fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu a murit marți, 15 mai 2018, la vârsta de 81 de ani.
Dana Gonţ: "Când aţi păşit prima dată într-un studio de televiziune?"
Cristian Ţopescu: "Sunt atât de mulţi ani de atunci... Sunt peste 40 de ani. În 1964."
Dana Gonţ: "Dincolo de nostalgii şi de evoluţia tehnologică, cât de diferite erau principiile după care se ghida un jurnalist atunci?"
Cristian Ţopescu: "Principiile nu s-au schimbat foarte mult, dar e adevărat că tehnologia modernă a complicat puţin viaţa unui om de televiziune. Crezul meu profesional nu s-a schimbat. El este: să spun ceea ce cred şi să cred ceea ce spun."
-"Aţi spus de foarte multe ori că aţi avut parte de o educaţie sportivă. Cum e o educaţie sportivă?"
Cristian Ţopescu: "Tatăl meu a făcut şi el sport de performanţă, sportul hipic, a participat cu echipa la Jocurile Olimpice de la Berlin, din 1936, şi am ales acelaşi sport. Nu m-am ridicat la nivelul performanţelor tatălui meu, am câştigat doar două campionate naţionale. Am ajuns student al Institutului de Cultură Fizică şi acolo am deprins nu numai regulamentele, ci şi modalitatea de a practica fiecare dintre aceste sporturi. Chiar şi box. Am dat examen la box şi m-am ales cu un nas turtit."
-"În asta a constat examenul? Sper că l-aţi luat..."
Cristian Ţopescu: "La Institut se dădeau examene atât practice cât şi teoretice. Şi la examenul practic, un mare fost boxeur român, atunci profesor, Eustaţiu Mărgărit, ne-a atras atenţia că dacă nu boxăm cum trebuie nu luăm notă de trecere. Şi l-am rugat pe prietenul meu să nu ne lovim prea tare, dar tot am primit vreo trei pumni."
-"Prietenul cred că a luat notă maximă. Nu ştiu dumneavoastră..."
Cristian Ţopescu: "Ne-a dat notă de trecere... A văzut că suntem conştiincioşi şi ne dăm pumnii fără menajamente."
-"Domnule Ţopescu, explicaţi-i unui profan ca mine, explicaţi ca şi când aţi vorbi cu un copil de 4 ani. De ce datul de pumni ar fi considerat un sport?"
Cristian Ţopescu: "Într-un fel aveţi dreptate, dar acest sport datează din antichitate, pe vremea grecilor. Pugilat, se numea. Era o mândrie să fii un pugilist, mai ales participant la jocuri olimpice. Şi din epocă în epocă, pugilatul a ajuns box profesionist. Se foloseau căşti de protecţie, s-a renunţat la ele, ceea ce măreşte periculozitatea acestui sport care rămâne, cum spun unii, scrima cu pumnii. În fond nu ştiu care e „arta„: să dai mai mult sau să primeşti mai puţin."
-"Apropo de agresivitate în sport. Repet faptul că nu sunt o cunoscătoare, dar anumite sporturi par a fi asociate mai mult ca oricând cu o formă de agresivitate. Despre ce au fost şi despre ce mai sunt, de fapt, competiţiile sportive?"
Cristian Ţopescu: "S-au denaturat considerabil. În afară de cele pe care le-aţi menţionat au mai apărut pariurile, meciurile trucate, a apărut acest flagel al sportului mondial care este dopingul pentru că miza, premiile fiind foarte ispititoare, mulţi sportivi se dopează pentru a câştiga aceste premii. Dar consecinţele fizice cu timpul sunt dezastruoase au fost şi sportivi care au murit din cauza folosirii abuzive a dopingului. Şi la ora actuală se duce o luptă între doping şi anti-doping. Din păcate sunt pesimist, cred că niciodată dopingul nu va putea fi înfrânt. Îmi amintesc în anii 70 am făcut o vizită la Institutul de Cultură Fizică din Leipzic, din fosta RFG şi acolo ghidul ne-a arătat diverse săli ale Institutului şi la un moment dat am ajuns în faţa unor săli pe care scria „Interzis" şi am întrebat: „Dar aici de ce nu putem intra?" „Aici este laboratorul nostru farmaceutic". Ulterior mi-am dat seama că în acel laborator se fabricau medaliile cu ajutorul unor substanţe dopante care nu puteu fi depistate."
-"Credeţi că în momentul acesta dorinţa de a câştiga un premiu material este mai mare decât aceea de a fi cel mai bun pur şi simplu?"
Cristian Ţopescu: "Da, premiile materiale au devenit foarte ispititoare. La atletism, de exemplu, a apărut un circuit care se numeşte Golden League unde se dau premii în lingouri de aur. Şi dacă noi doi ne aliniem la startul unei curse de 100 metri şi ştim că la capătul cursei premiul este de 100.000 de euro şi eu ştiu că tu ai luat o pilulă... Eu ce fac?"
-"Iau două!"
Cristian Ţopescu: "Iau şi eu una sau chiar două! Disputa e inegală, dopingul împinge la câştigarea unor mari sume de bani şi puţini sunt cei care rezistă acestei ispite, alegând să-şi păstreze sănătatea."
-"În România astăzi sunt campioni uitaţi şi care nici din punct de vedere financiar nu au o situaţie bună. Este în destinul unui sportiv să se bucure de lauri doar pe o perioadă foarte scurtă de timp? Sau, de fapt, în condiţia campionilor români, este vorba de altceva?"
Cristian Ţopescu: "Sigur că viaţa unui sportiv de performaţă e scurtă. Statul trebuie să fie recunoscător acestor oameni care, spun o banalitate acum, sunt cei mai buni ambasadori ai României, în întreaga lume."
-"Dar un tânăr care se îndreaptă acum către o carieră sportivă, ce ar trebui să ştie, cum ar trebui să se pregătească pentru viitor?"
Cristian Ţopescu: "Se spune: „est modus in rebus". Adică măsură în toate. Şi în sport trebuie să respecţi această măsură, să nu te consumi mai mult decât îţi permit posibilităţile fizice şi a face sport de plăcere contează enorm, indiferent cât durează această plăcere. Rămân la părerea că statul trebuie să recunoască nu doar valoarea sportivilor români, ci şi meritele lor în propagarea statului în care s-au născut."
-"Odată cu competiţiile sportive aţi şi călătorit foarte mult. Ce v-ar plăcea să împrumute românii din modul de viaţă al altor popoare?"
Cristian Ţopescu: "Dacă prin absurd cineva ar spune: te dau afară din România, alege-ţi ţara în care să trăieşti. Aş spune Elveţia. În Elveţia trăiesc comunităţi de limbă franceză, italiană şi germană. Este o asemenea libertate încât este imposibil să nu te îndrăgosteşti de această ţară. Şi tot acolo o solidaritate pe care noi românii nu prea o practicăm între oameni, îi face pe unii vecini care văd o maşină dintr-o altă ţară parcată în faţa curţii vecinului lui să dea telefon la poliţie şi să spună. La noi asta se numeşte turnătorie, la elveţieni se numeşte colaborare cu poliţia şi duce la liniştea tuturor."
-"Vă ştiu un om optimist. Care sunt învăţămintele care v-au ajutat în cele mai dificile momente din viaţă?"
Cristian Ţopescu: "Calmul, toleranţa... Sunt foarte îngăduitor cu cei din jurul meu. Şi aceste două calităţi mă asigură că îmi pot păstra sănătatea până târziu în ani. Aşa că dacă Bonton va mai exista cât voi trăi eu, poate ne mai întâlnim."
Dana Gonţ: "Facem centenarul împreună! Vă mulţumesc foarte mult!"
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
