Ciclistul belgian Michael Goolaerts, care a suferit un stop cardiac, duminică, în timpul cursei Paris-Roubaix, a murit la spital, unde fusese transportat cu elicopterul, a anunţat echipa Verandas Willems-Crelan.
„Cu o tristeţe inimaginabilă anunţăm dispariţia colegului şi prietenului nostru Michael Goolaerts. El a murit duminică seară, la ora 22.40, la spitalul din Lille, alături de el fiind familia şi apropiaţii lui” a anunţat echipa rutierului pe Twitter.
Goolaerts, în vârstă de 23 de ani, a căzut violent la kilometrul 100 al cursei, în sectorul Briastre.
Medicii care însoţeau sportivii în cursă au intervenit imediat pentru a-i acorda primul ajutor. Sportivul a fost resuscitat, făcându-i-se masaj cardiac, iar apoi a fost transportat la spital.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Sursa: News.ro