Campioni anonimi în ţara lor
De la Polul Nord până în Sahara, din Asia până în America, au dat ce e mai bun în ei în cele mai dure competiţii. Sunt super atleţii amatori care nu aleargă pentru glorie, ci o fac pentru cauze nobile. Au făcut totul pe timpul şi banii lor, fără vreun ajutor de la stat. Sunt români normali care au însă ceva special: voinţa de schimba lucrurile şi convingerea că se poate. Şi îi mai uneşte ceva: tricolorul pe care îl ridică cu mândrie deasupra capului la finalul tuturor curselor.
Este o poveste despre prietenie, despre curse duse dincolo de limite, despre români care se provoacă să fie mai buni. Ultramaratoniştii au pornit la drum cu gândul că lucrurile se pot schimba: în primul rând mentalitatea.
Vlad Tănase, Nicu Buceanu şi Andrei Gligor sunt alergători pentru fapte bune. Şi mai sunt şi alţii. Ei au depăşit faza de "ce ar fi dacă". Şi au reuşit să facă performanţă. Andrei Gligor este specialist în IT şi preferă competiţiile din deşert. Nu o face întâmplător, ci pentru a atrage atenţia că sudul României ar putea ajunge un loc arid.
Andrei Gligor, ultramaratonist amator: „Am alergat în Maroc, în deşertul Sahara 250 de kilometri, apoi am alergat în deşertul Namib tot 250 de kilometri în Namibia, în deşertul Gobi, în China, tot 250 de kilometri, în deşertul Nevada, în Statele Unite, la fel 273 de kilometri.”
Nicu Buceanu tocmai a încheiat o cursă fantastică în Florida şi a stabilit un nou record naţional. A alergat 6 zile aproape încontinuu, timp în care a dormit doar zece ore.
Nicu Buceanu, ultramaratonist: „Durata a fost de 144 de ore, eşti conştient că probleme o să apară, după 40-50 de ore apar băşici, ţi se umflă picioarele, ţi se umflă genunchii, după 100 de ore începi să delirezi.”
"The Brutal" este numele înfricoşător al ultimei curse a lui Vlad. Iar limitele sale au fost unele incredibile, mai ales că el este un consultant fiscal care merge la serviciu în fiecare zi. Cu un an înainte, experimentase cum e să alergi 8 zile la Polul Nord.
Vlad Tănase, ultramaratonist amator: „12 kilometri de înot, 556 de kilometri de bicicletă şi 126 de kilometri de alergat.”
Pe Nicu l-au inspirat şi motivat performanţele lui Vlad. Dar acum are şi el de ce să fie mândru, are ce scrie pe tricolor.
Nicu Buceanu, ultramaratonist: „Vreau să îţi mulţumesc, pentru mine este o onoare şi vreau să ştii că eşti idolul meu. Acum doi ani îți citeam cărţile. Fiind primul o să fac o inimioară pentru că a fost şi cel mai greu. A fost foarte greu.”
Vlad Tănase, ultramaratonist: „Ai scris o pagină de istorie a ultramaratonului românesc.”
Fără o federaţie în spate care să-i susţină, ultramaratoniştii fac totul din pasiune pe banii şi timpul lor. Dar nu uită de unde vin. Iar mărturie le stă o bucată de pânză pe care o au mereu cu ei, chiar şi sus pe Arcul de Triumf.
Andrei Gligor, ultramaratonist: „Este un sentiment de mândrie să treci linia de sosire cu steagul naţional.”
Nicu Buceanu, ultramaratonist: „Sunt român, este o mândrie să mergi la un concurs, să poţi să ridici mâinile în aer şi să ai steagul României.”
Vlad Tănase, ultramaratonist: „De multe ori când îmi era mai greu şi mă uitam pe sania aia şi vedeam steagul plin de zăpadă şi îngheţat atunci aveam un motiv în plus să mă ridic de jos. Eu nu o fac aşteptând ceva de la statul român, o faci pentru tine, pentru ţara ta şi pentru cei care se uită la tine.”
În spatele fiecăruia e o poveste de viaţă. Nicu a plecat în Irlanda din 2005, Vlad şi Andrei continuă să muncească în ţară. Primul nu s-ar mai întoarce în România, ceilalţi doi nu ar pleca, deşi au avut şansa să o facă.
Vlad Tănase, ultramaratonist: „De ce aş rămâne şi de ce rămân eu aici? Pentru că mie îmi place ţara asta.”
Povestea lui Nicu, campionul din Florida, începe cu mult timp înainte.
Nicu Buceanu, ultramaratonist: „Familia mea a fost deportată politic în 1987, tatăl meu a participat la revolta muncitorească de la Braşov.”
A decis să emigreze după moartea mamei.
Nicu Buceanu, ultramaratonist: „M-am născut în România şi sunt român, înţelegi, lucrurile astea nu au cum să dispară niciodată din sufletul nostru, din noi. Eu sunt sigur că dragostea de părinţi, dragostea de familie, dragostea de prieteni, dragostea faţă de tot ce înseamnă România ţin foarte mulţi români aici blocaţi în România. Pentru că ăsta e cuvântul magic: dragostea.”
Andrei Gligor, ultramaratonist: „Eu am o fetiţă de aproape doi ani şi mi-aş dori ca ea, când va creşte mare, să rămână în ţară şi si aibă toate condiţiile să rămână şi să se dezvolte, să crească să fie educată frumos. Acesta este steagul pe care cu siguranţă i-l voi transmite ei mai departe, steagul cu care alerg de şapte ani.”
La parada din Bucureşti de 1 Decembrie vor fi Nicu şi Andrei. Ca simpli spectatori.
Nicu Buceanu: „Şi-am să ies şi am să văd şi am să constat probabil acelaşi lucru pe care îl vedem în fiecare an. Acele 6, 8 ore în care o parte din românii pe care îi întâlnim pe stradă au un zâmbet pe obraji, acel zâmbet pe care îl au se datorează în bună măsură tuturor oamenilor care şi-au dat viaţa pentru această ţară.”
Andrei Gligor: „De fiecare dată când mă gândesc la ziua naţională, mă gândesc la speranţă.”
Vlad Tănase: „Parca ne adunăm împreună atunci, parcă rezonăm cu aceleaşi gânduri şi aceleaşi trăiri. Uităm de tumultul ăsta care ne înconjoară. Pentru o zi? Pentru o zi, din păcate.”
Povestea celor trei campioni va merge mai departe şi după ziua naţională. Au deja programate cursele viitoare. Până atunci, speră ca fiecare să asculte de chemarea ce vine din interior.
Nicu Buceanu: „Mesajul nostru este unul foarte clar: orice e posibil, oricând e posibil, nu trebuie decât să crezi în tine până la capăt.”
Simbolul Unirii i-a readus împreună pe cei trei prieteni. Măcar pentru o zi.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
