Declarațiile lui Cristian Tudor Popescu:
Marea calitate, marea frumusețe a acestui joc este că a câștigat Simona. În rest nu a fost o partidă foarte... de tenis de bună calitate. Am avut o jucătoare despre care știam că este obosită, Errani a declarat lucrul acesta, programul din ultima vreme, în special meciurile din Fed Cup cu Statele Unite au obosit-o, și, când ești obosită, prima lovitură afectată e serviciul, care și-așa la Sara Errani e modest. Nu mă miră că și-a pierdut serviciul de nenumărate ori. Ce mă miră este atitudinea fără nerv a Simonei, fără determinare. A muncit, dar nu i-am văzut exploziile în lovituri. S-a mișcat mai slab ca de obicei.
E o chestiune de stare a Simonei. Starea ei psiho-fizică e diferită de cea din meciul cu Muguruza. Acolo a fost foarte cuplată, foarte prezentă în joc. Acum a avut momente de greşeli neforţate inexplicabile, mingi foarte uşoare pe care le-a trimis afară.
N-a fost un meci bun al Simonei, dar se întâmplă şi lucruri de acest gen într-un mare turneu ca cel de la Stuttgart. Pentru o mare campioană important e să câștige, nu să piardă astfel de meciuri în care nu joacă foarte bine.
Niciun meci nu seamănă cu altul. Am avut un meci excepţional făcut cu Muguruza și tactic, și fizic. Acum am avut o „depresie”. Poate să urmeze un meci foarte bun.
Pentru semifinale aş prefera-o pe Wozniacki. Navarro e extrem de incomodă. Joacă cam la fel ca Simona şi ritmul e foarte bun, are lovituri variate. E o jucătoare foarte dificilă, tehnică, incomodă. Probabil, ca și ultima dată, îi va pune probleme. Wozniacki lovește tare. Dacă e o zi când îi intră loviturile, e foarte greu. Dacă nu, câștigi foarte ușor. Mi se pare o adversară mai potrivită, mai ales că Simona a bătut-o destul de clar ultima dată.