AMICAL. România – Slovacia 1-1. Fanii au cerut demisia lui Victor Piţurcă

Data publicării:
Bogdan Stancu 5948554-Mediafax Foto-Laurentiu Mich

Doar 6.000 de fani au fost prezenţi pe Arena Naţională la ultimul amical al tricolorilor înaintea dublei din septembrie, cu Ungaria şi Turcia. Slovacia a fost aproape să dea lovitura în startul meciului, atunci când Şestak a lovit bara după o pătrundere pe partea stângă.

Torje a trimis balonul în plasă, însă golul a fost anulat pentru ofsaid, pentru ca acelaşi Şestak să-l pună la încercare pe Tătăruşanu. Portarul stelist a mai avut o dată emoţii, însă şutul lui Weiss nu a prins cadrul porţii.

Bogdan Stancu a deschis scorul cu o lovitură de cap chiar înainte de pauză, după o fază lucrată de Torje, iar tricolorii au intrat în avantaj la vestiare.

În repriza a doua, slovacii au reuşit egalarea în minutul 56, prin omniprezentul Şestak, după ce mingea trimisă de Weiss l-a depăşit pe Latovlevici.

Pintilii putea înscrie pentru 2-1, dar nu a găsit drumul spre gol după ce a scăpat singur cu portarul. În prelungiri, Tătăruşanu şi-a salvat echipa de la înfrângere la lovitura liberă din marginea careului expediată de Kucka.

Introdus în minutul 76, Ciprian Marica a părăsit terenul după doar cinci minute, el fiind lovit cu cotul în bărbie de către Durica.

S-a terminat 1-1, iar fanii prezenţi pe Arena Naţională au cerut din nou demisia lui Victor Piţurcă. Selecţionerul a bifat contra Slovaciei al 84-lea meci pe banca tehnică a echipei naţionale, acesta depăşindu-l cu un joc pe Anghel Iordănescu.

Au evoluat următoarele echipe:

România: Tătăruşanu - Măţel (Nica '71), Găman (Goian '46), Chiricheş, Latovlevici - Lazăr (Pintilii '46), Hoban - Torje (Nicoliţă '62), Tănase (Marica '76), Maxim (Grozav '46)- Stancu. Antrenor: Victor Piţurcă.

Slovacia: Mucha - Pekarik, Cisovsky, Durica, Breznanik (Salata '62) - Kona (Pecovsky '62), Kucka - Sestak (Depetris '78), Hamsik (Stefanik '65), Weiss (Mak '70) - Jakubko (Nemec '46). Antrenor: Jan Kozak.

Partida a fost arbitrată de o brigadă din Irlanda cu Neil Doyle, ajutat la cele două linii de Wayne McDonnall şi Ciaran Delaney, în timp ce românul Marius Avram a fost rezervă.

Cartonaşe galbene: Lazăr '23, Nica '90+3 / Kona '35, Cisovsky '41, Durica '73.

Piţurcă nu se aştepta la reacţia fanilor

Selecţionerul a declarat la finalul partidei că, în ciuda acestei remize, a fost un test util înaintea dublei cu Ungaria şi Turcia din preliminariile Cupei Mondiale.

"Chiar dacă nu am obţinut victoria, consider că a fost un test util înaintea dublei cu Ungaria şi Turcia. Unii dintre jucători au intrat relaxaţi şi asta ne-a costat. Nu trebuie să fim îngrijoraţi că am făcut egal. Acest joc a trecut, a fost o experienţă prin care eu am mai trecut", a spus Piţurcă după meci.

Referitor la scandările din finalul meciului, când fanii i-au cerut demisia, Piţurcă a precizat că datoria acestora este să îi susţină pe jucătorii echipei naţionale până în ultimul moment. "Jucătorii trebuie să fie motivaţi, indiferent de ce se întâmplă în tribune. Asta ne este meseria, trecem şi peste aceste lucruri. Poliţele care se plătesc prin tribune de anumiţi oameni, eu nu le înţeleg, dar ăştia sunt oamenii. Sincer, nu mă aşteaptam la reacţia asta”, a declarat selecţionerul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...