Adrian Mutu are planuri mari odată cu revenirea în Liga I. Atacantul Petrolului speră să dea cât mai multe goluri în campionat şi să reintre în vederile selecţionerului.
„Sper să evoluez bine, să demonstrez că încă pot să fac parte din echipa națională. Prin evoluțiile mele pot să schimb acest lucru. Nu o să mă retrag niciodată de la echipa națională pentru că nu e ceva de la care să te retragi. Dacă voi fi apt să fiu convocat pentru următoarele meicuri, eu răspund cu drag”, a spus atacantul.
Neconvocat la ultimele partide din preliminariile mondialului din Brazilia, Mutu l-a criticat dur pe selecţioner. „Briliantul” îşi menţine aceeaşi părere despre Victor Piţurcă.
„Actualului selecționer, cum am mai spus, i-am criticat modul de a antrena. E punctul meu de vedere și îl voi susține, nu mi-e rușine să spun ceea ce gândesc”, a mai afirmat Mutu.
Mutu are 77 de selecţii la prima reprezentativă, pentru care a înscris 35 de goluri, record pe care-l deține alături de Gheorghe Hagi.
Mutu: „Dacă voiam, probabil aș fi ajuns la Steaua”
Adrian Mutu s-a aflat şi în atenţia Stelei, înaintea de a semna cu Petrolul. „Briliantul” a recunoscut că ar fi putut îmbrăca tricoul campioanei, însă numai în anumite condiţii. Pentru Mutu, Steaua reprezintă acum princiapala contracandidată la titlu.
„Dacă ar fi vrut (n.r. Laurențiu Reghecampf), probabil aș fi fost la Steaua. Și dacă aș fi vrut și eu, că nu putea să mă ia forța. Îi urez baftă Stelei, cine e mai bun o să câștige campionatul, mai multe nu vreau să spun, ne vedem pe teren”, a spus Adrian Mutu.