Lacul Baikal este una dintre bijuteriile acvatice ale Siberiei, iar iarna devine un adevărat regat de gheață, cu priveliști de o frumusețe hipnotică.
O filmare postată pe Facebook surprinde bulele de oxigen înghețate la suprafața apei, în timp ce un alt clip – în 360 de grade – ne poartă cu un aeroglisor prin peisajul năucitor al bazinului acvatic.
Având o suprafață de 31.500 de kilometri pătrați, Baikal este cel mai adânc lac de pe glob (1.637 de metri) și deține o cincime din apa dulce la nivel mondial, fiind considerat o minune a naturii, de o valoare excepțională pentru știința evoluționistă.
În anul 1996, a fost înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cunoscut sub numele de „Galapagos al Rusiei", vechimea și izolarea lacului Baikal au produs una dintre cele mai bogate și cele mai neobișnuite faune de apă dulce din lume, cu o valoare excepțională pentru știință. De asemenea, lacul este înconjurat de un sistem de arii protejate, cu mari valori naturale pitorești.
Lacul, a cărui formă seamănă cu o semilună, este a treia întindere de apă din Asia (după Marea Caspică și Lacul Aral). S-a format într-o depresiune tectonică, născută în epoci geologice foarte vechi.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Lacul Baikal își datorează abundența de apă celor 336 de râuri care se varsă în el, dintre care cele mai importante sunt Selenga, la sud-est, și Angara Superioară, la nord. Unicul râu care curge din lac mai departe (în partea sa sud-vestică) este același Angara, afluentul fluviului Enisei. La nord de lac tronează două masive muntoase, Munții Baikal și Munții Barguzin, iar prin apropiere de extremitatea sa sudică trece granița ruso-mongolă.
Lacul Baikal a fost descoperit în anul 1643 de către K. Ivanov și V. Kolesnikov, iar în 1675, renumitul călător și diplomat român Nicolae Milescu Spătarul, cunoscut în descrierile în limba rusă sub numele de Nicolae Spafarovici, în drum spre China, l-a ocolit prin partea sud-vestică, făcându-i și o descriere amănunțită.
De atunci, lacul a constituit obiectul multor expediții, fapt ce a permis elucidarea problemelor deosebite privind geneza depresiunii, adâncimea, regimul hidric, plantele și vietățile ce trăiesc în el.