Într-o zonă industrială din sudul Angliei are loc un experiment care va crea temperaturi mai ridicate decât cea a Soarelui. Experimentul este legat de un reactor de fuziune nucleară, care ar putea genera cantități mari de energie, cu emisii scăzute de dioxid de carbon, relatează BBC.
În cadrul experimentului, 140.000 de amperi de electricitate țintesc un nor de gaz de hidrogen, ridicându-i temperatura la până la 50 de milioane de grade Celsius.
Experimentul de fuziune nucleară este creat într-o hală de pe o platformă industrială de lângă Oxford.
Tehnologia ar putea genera energie ieftină și curată. O firmă privată britanică a construit un reactor de ultimă generație, al cărui scop este să recreeze forțele de fuziune ale Soarelui.
„Este o tehnologie mult mai curată și poți obține mai multă energie din această reacție decât din arderea combustibililor fosili”, spune Hannah Willett, fizician la Tokamak Energy.
Fuziunea nucleară înseamnă forțarea atomilor de hidrogen să „fuzioneze”, creând heliu și o cantitate uriașă de energie. Oamenii de știință încearcă de zeci de ani să creeze un reactor comercial viabil. Pasul următor este generarea unei cantități mai mari de energie decât cea folosită pentru a obține reacția.
„Nu se pune problema dacă, ci când. Vom reuși, răspunsul este undeva în natură. Trebuie să găsim cheia pentru această soluție. Și va fi găsită”, spune Chris Kelsall, CEO-ul Tokamak Energy.
Editor : M.B.