Hackerii pot fura parole și coduri PIN prin captarea și analizarea undelor cerebrale, se arată într-un studiu realizat de cercetători din cadrul Universității din Birmingham și ai Unversității Riversite din California.
Oamenii de știință au colectat informații din mai multe căști electroencefalografice (EEG), folosite pentru a măsura activitatea electrică a creierului.
În ultimii ani, căștile EEG au devenit tot mai populare în rândul gamer-ilor, care le pot utiliza pentru a controla personajele dintr-un joc doar pe baza semnaleleor cerebrale.
Numai că folosirea acestor dispozitive implică și o vulnerabilitate: undele pot fi captate chiar și atunci când nu ne jucăm, relatează Independent. Mai exact, utilizatorii care au pus pe pauză un joc, dar și-au lăsat lângă tastatură căștile în timp ce și-au verificat conturile, tastând parole și PIN-uri, au devenit vulnerabili la atacurile hackerilor.
În cadrul experimentului, 12 persoane au fost rugate să tasteze o serie de coduri PIN și să poarte, cât timp fac operațiunea, o cască electroencefalografică. După ce au introdus 200 de caractere, un algoritm creat de echipa de cercetători a reușit să facă „presupuneri educate” privind codurile PIN, cu o rată de succes de 43,4% . În privința parolelor de 6 caractere, acuratețea algoritmului a fost de 37,3%.
„Aceste dispozitive emergente oferă imense poisbilități hackerilor. Mai mult, ele pot ridica, de asemenea, și amenințări semnificative de securitate și intimitate”, a declarat Nitesh Saxena, unul dintre autorii studiului.