Primăria din Toronto încearcă să salveze un stejar mai bătrân decât Canada

Data actualizării: Data publicării:
Primăria din Toronto încearcă să salveze un stejar, un "Rolls-Royce al copacilor", cu o vârstă mai mare decât cea a Canadei
Foto: Deanna Sgro / Toronto Storeys

Autoritățile din Toronto s-au mobilizat pentru a salva un stejar înalt de 24 de metri şi cu o vârstă de mai multe secole, aflat în spatele unui pavilion privat, scrie Agerpres.

Primăria locală vrea să cumpere clădirea, să o demoleze şi să amenajeze un spaţiu public în jurul acestui copac, însă pandemia de coronavirus i-a complicat planurile.

Impunătorul stejar roşu american, care ar putea avea o vârstă de peste 300 de ani, domină cartierul North York din nordul metropolei canadiene. El este unul dintre cei mai bătrâni arbori din Toronto, cel mai mare oraş al ţării, cu o populaţie de 6 milioane de locuitori.

Vestigiu al unei păduri seculare, copacul se află în prezent în centrul unui cartier, în grădina unei proprietăţi private. Trunchiul său, imens, are o circumferinţă de cinci metri şi atinge peretele din spatele unei case construite în anii 1960. În timpul verii, ramurile sale lungi şi înverzite umbresc acea casă aproape în întregime.

Acea coabitare a funcţionat multă vreme. Însă în ultimii ani, noul proprietar s-a declarat îngrijorat de costurile legate de întreţinerea arborelui şi se teme că rădăcinile sale au devenit o ameninţare pentru structura casei.

La rândul lor, vecinii se tem că arborele ar putea să se prăbuşească într-o bună zi sau să fie distrus de o furtună. Pentru a-l proteja şi pentru ca acel stejar să poată fi vizitat de orice persoană, consiliul municipal local a votat în 2018 pentru a cumpăra proprietatea în cauză, intenţionând să demoleze casa şi să transforme terenul într-un parc public.

"Un Rolls-Royce al copacilor"

Negocierile, care au fost îndelungate, s-au încheiat anul trecut printr-un acord semnat de municipalitate şi actualul proprietar în vederea achiziţionării proprietăţii.

Soluţia a bucurat-o pe Edith George, o rezidentă care militează de 14 ani cu multă pasiune pentru a conserva acest copac, a cărui frumuseţe, spune ea, "îţi taie respiraţia".

"Este Rolls-Royce-ul copacilor", a adăugat pensionara canadiană.

Specialiştii estimează că arborele are o vârstă cuprinsă între 250 şi 300 de ani - sau chiar mai mare de atât - şi că va putea să trăiască, în condiţii bune, pentru cel puţin încă două secole.

"Un arbore precum acesta este greu de întreţinut. Dacă se va afla într-un spaţiu public, oraşul va putea să se ocupe mai bine de el", a recunoscut Ali Simaga, proprietarul casei începând din 2015. "Nu vreau nici să fiu egoist şi să îl păstrez doar pentru mine", a adăugat el.

Însă cazul nu este deocamdată încheiat, deoarece municipalitatea a impus o condiţie în contractul de cumpărare a terenului: jumătate din suma tranzacţiei va trebui să fie asigurată de populaţia locală prin donaţii private.

În decembrie 2019, primăria a lansat o campanie de strângere de fonduri şi şi-a fixat ca obiectiv sfârşitul anului 2020 pentru a strânge 430.000 de dolari canadieni (aproximativ 270.000 de euro).

După un început promiţător, marcat de o donaţie de 100.000 de dolari canadieni promisă de un cuplu local de filantropi, campania de strângere de fonduri a fost încetinită de pandemia de COVID-19.

La jumătatea lunii iulie, aproximativ 125.000 de dolari canadieni, reprezentând aproape 30% din suma vizată, erau strânşi din donaţii. Dacă suma totală nu va putea fi atinsă până pe 12 decembrie şi dacă termenul campaniei nu va fi prelungit, banii vor fi folosiţi pentru programe de plantare de copaci în oraş, lăsând astfel viitorul acestui stejar istoric sub semnul întrebării.

O placă în onoarea sa

Stejarul se află în proximitatea Portage de Toronto, o fostă mare rută comercială, folosită odinioară de amerindieni, apoi de coloniştii europeni, a explicat istoricul local Madeleine McDowell.

Acel drum lega lacurile Ontario şi Simcoe, conectând regiunea cu Marile Lacuri nord-americane. Cei mai înalţi copaci erau folosiţi ca "repere" de către călători.

Stejarul din cartierul North York este un "vestigiu" al acelei păduri, a explicat aceeaşi specialistă. Copacul era deja fără îndoială destul de înalt atunci când oraşul York, strămoşul metropolei Toronto, a fost înfiinţat de către britanici în apropiere de Lacul Ontario, în 1793.

"Este un copac extraordinar, care face parte din patrimoniul oraşului Toronto şi al Canadei", a spus Manjit Jheeta, directoarea Biroului de parteneriate din cadrul Municipalităţii din Toronto. "Şi el spune povestea ţării noastre", a adăugat ea.

Anul trecut, municipalitatea locală a inaugurat o placă în onoarea arborelui, marcând astfel o premieră pentru un copac din metropola canadiană. Nici valoarea lui ecologică nu este de neglijat: stejarul din cartierul North York reţine de unul singur peste 11 tone de carbon.

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri