O nouă funcţie este disponibilă la ChatGPT pentru utilizatorii care nu plătesc abonament. Există și o condiție

Data publicării:
ChatGPT. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto/ Profimedia Images.jpg
ChatGPT. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto/ Profimedia Images.jpg

O funcţie ChatGPT disponibilă până acum doar în cadrul abonamentului lunar de 20 de dolari, și anume generarea imaginilor, devine accesibilă utilizatorilor care folosesc gratuit chatbot-ul. După ce a lansat anul trecut în septembrie posibilitatea generării imaginilor cu ajutorul modelului DALL-E 3 pentru abonaţi, aceeaşi funcție poate fi acum folosită şi de către cei care nu plătesc abonament.

Spre deosebire de abonaţi, însă, restul utilizatorilor nu pot crea decât cel mult două imagini pe zi.

Crearea imaginilor nu diferă fundamental de comunicarea scrisă sau verbală cu chatbot-ul. Comenzile pentru crearea imaginilor pot fi date în aceeaşi manieră - în scris sau prin comenzi vocale, scrie News.ro.

Imaginile create sunt afişate în rând cu textul, de unde pot fi salvate sau partajate. ChatGPT foloseşte, însă, formatul .webp, care nu este suportat, încă, de toate aplicaţiile.

Funcţia de generare a imaginilor pentru conturile gratuite va fi implementată în zilele care urmează, însă, în unele cazuri, este deja disponibilă.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri