Noua producţie proprie „Jurnalul De Ştiinţe”, premiera pe 10 februarie, la Digi World

Data publicării:
Teodora Baloi

„Jurnalul de Ştiinţe”, o nouă producţie proprie marca Digi World, debutează vineri, 10 februarie, de la ora 19:00.

JDS 1

Cea mai recentă producţie a canalului de documentare din portofoliul RCS & RDS este dedicată atât noutăţilor ştiinţifice din întreaga lume, dar şi celor mai revoluţionare descoperiri care au potenţialul de a ne schimba viaţa.

Emisiunea are scop educativ şi îşi propune să-i atragă şi pe cei care sunt mai puţin interesaţi de acest domeniu dar, în acelaşi timp, să le provoace interesul cu informaţii de ultimă oră, direct de la specialişti. Totodată, îi va ţine la curent cu noutăţile ştiinţifice şi pe pasionaţii de ştiinţă care vor afla noutăţile din domeniu din întreaga lume, dar şi inovaţiile din România.

Subiectele prezentate în ediţiile „Jurnalului de Ştiinţe” vor acoperi domenii precum medicină, spaţiu, inginerie, transport sau mediu, iar una dintre teme va promova, pe cât posibil, o reuşită din ştiinţa românească.

Emisiunea „Jurnalul de Ştiinţe” va fi prezentată de Teodora Băloi, va avea o durată de 10 minute şi va putea fi urmărită în fiecare vineri, începând cu ora 19:00, la Digi World.

Proiectul este dezvoltat intern de echipa care a realizat filmele documentare „Călușarii”, premiat la DocuArt Fest 2016 şi Cronograf Chișinău 2016, „Frontierele luminii” (o producție despre construcția laserului de la Măgurele), seriile „Vraci, rețete și secrete” şi „Digiportrete”.

Digi World este unul dintre canalele de film documentar din portofoliul RCS &RDS al cărui conţinut se bazează pe cunoaştere, curiozitate, experienţă şi divertisment. Grila de programe conţine filme de documentare şi emisiuni despre natură, ştiinţă şi tehnologie, geografie şi călătorie, artă şi istorie, IT şi gadgeturi, dar şi producţii proprii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, cerere de eliberare pe cauțiune la Londra. Ce decizie au luat...
Newsweek
Creșterea a sute de mii de pensii blocată. Instanța dă termene de judecată la un an de zile DOCUMENT
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile