VIDEO. Cum arată cele trei mii de hectare de pădure defrișate ilegal în Argeș

Data publicării:
defrisare padure 3 nov 1

Bazinul Valea Rea, judeţul Argeş. Bariera de la Nucşoara ar trebui să fie filtru pentru toate camioanele încărcate cu lemne, iar pădurarul de la ocolul Silvic Domneşti, garantul legalităţii transporturilor. În plus, rostul lui este să păzească cele 25.000 de hectare de pădure. Realitatea este însă alta.

Lucia Ana Varga, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, explică faptul că din zonă au plecat 6.000 de maşini cu lemne furate.

Aparent cu acte în regulă, în ultimii cinci ani au fost furate din zona Valea Rea aproape trei mii de hectare de pădure: o mie cu totul, iar pe alte 2.000 de hectare au rămas câţiva copaci.

Zona acum defrişată era o pădure în toată regula în anii 2008-2009. Problema este că zona aceasta este un stâncoasă despre care specialiştii spun că s-ar putea prăbuşi în orice moment.

Pagubă de 64 de milioane de lei

Ministerul a aflat despre aceste furturi abia în octombrie anul trecut când au fost depuse primele sesizări. Fuseseră deja pradate opt porţiuni de munte. În total, 915 hectare rase complet şi o pagubă de 64 de milioane de lei.

La Valea Rea, niciun copac de pe cele aproape 1000 de hectare complet rase nu este însemnat, în condiţiile în care legea spune că în zonele în care este permisă tăierea tuturor copacilor, aceştia trebuie să aibă un marcaj rotund.

Nici nu ar fi avut cum să fie marcaţi. Pe zonele cu pantă nu sunt permise tăierile la ras. Şi pentru ca proprietarul pădurii să poată tăia copacii avea nevoie să încheie un contract de pază cu o firmă care să închidă ochii în faţa furtului. Aşa că a renunţat la serviciile ocolului de stat Domneşti şi a încheiat contract cu ocolul privat Valea Oltului din Vâlcea, ocol că ruia în septembrie anul acesta i s-a retras autorizaţia de funcţionare pentru nereguli în activitatea desfăşurată.

De menţionat este şi faptul că şeful acestui ocol silvic în perioada 2009-2010 era ing. Gheorghe Motounu, acuzat într-un dosar penal că a exploatat în mod ilegal lemn în valoare de peste 700 de lei. Mai mult, prăbuşirea este favorizată şi de săpăturile făcute de firma de exploatare.

„Cred că politicul a girat ce este aici. Pentru că nu se poate să distrugi pădurea sub forma sub care au făcut-o oamenii ăştia şi să nu păţească nimeni nimic”, crede Lucia Ana Varga.

Deşi a tăiat mii de hectare, proprietarul pădurii nu a replantat alţi copaci pentru ca pădurea să se regenereze. Acum ministerul este obligat să facă acest lucru, iar suma necesară pentru reîmpădurire este de 34 de milioane de lei, bani pe care intenţionează să-i recupereze de la proprietarul pădurii.

Specialiştii spun că singurul mod în care ar putea fi oprite furturile de pădure din România este schimbarea codului silvic al cărui proiect de lege a fost trimis de Guvern în Parlament. Săptămâna viitoare vor fi dezbateri în comisia de agricultură de la Senat şi comisia juridică a camerei superioare a Parlamentului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
shoturi alcool
Cinci turiști au murit în Laos, după ce băut „shot-uri” primite gratuit. Avertisment printre călători, în...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...