Un pui de elefant de Sumatra a murit, după ce o capcană i-a retezat jumătate de trompă

Data publicării:
elefanti
Un pui de elefant de Sumatra a murit, după ce o capcană i-a retezat jumătate de trompă Foto: Profimedia

Un pui de elefant de Sumatra care şi-a pierdut jumătate din trompă, după ce ar fi fost prins într-o capcană în provincia indoneziană Aceh, a murit marţi în urma rănilor suferite, a anunţat un reprezentant al autorităţilor locale.

Femela de elefant în vârstă de un an a fost transportată la un centru veterinar din districtul Aceh Besar, duminică, după ce a fost găsită cu trompa retezată.

''Elefantul a murit astăzi pentru că infecţia se răspândise'', a declarat Agus Riyanto, directorul Agenţiei provinciale pentru Conservarea Naturii. ''Se pare că ea era rănită de ceva vreme'', a adăugat el, citat de Agerpres.

Elefantul de Sumatra, o subspecie a elefantului asiatic, este inclus pe lista animalelor aflate în pericol critic de dispariţie a Uniunii Internaţionale pentru
Conservarea Naturii (IUCN).

Se estimează că în sălbăticie trăiesc mai puţin de 3.000 de elefanţi de Sumatra, numărul lor fiind în scădere ca urmare a conversiei habitatelor lor forestiere în terenuri agricole şi în plantaţii de palmier pentru ulei, potrivit organizaţiilor pentru protecţia mediului.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...