Trei orașe din România sunt în top 5 european al poluării din cauza traficului

Data publicării:
Trei orașe din România sunt în top 5 european al poluării din cauza traficului
Foto: Digi24

România ocupă trei poziții din primele cinci la nivel european în topul poluării cu NO2, emisii produse în special de mașinile vechi și de cele diesel. București, Cluj-Napoca și Brașov sunt printre cele mai poluate orașe europene cu substanța clasificată drept cancerigen de mare risc.

Studiul a fost realizat de compania europeană de cercetare CE Delft și a vizat 432 de orașe europene, 21 dintre acestea fiind din România. Conform organizației Observatorul Român de Sănătate, București, Cluj-Napoca și Brașov sunt printre cele mai poluate orașe europene cu NO2, relatează Mediafax.

De asemenea, studiul a arătat că românii sunt europenii cei mai afectați negativ de costurile cauzate de impactul poluării aerului asupra sănătății. Bucureștiul este la rândul său orașul european al cărui locuitori au cele mai mari pierderi anuale din cauza impactului poluării aerului, 3.004 euro pe cap de locuitor. În termeni absoluți, în Europa doar Londra depășește Bucureștiul în privința costurilor sociale legate de problemele de sănătate cauzate de poluarea aerului.

În principalele orașe românești afectate (București, Timișoara și Brașov) particulele fine PM2.5 și PM10 au cel mai important impact negativ asupra acestor costuri, urmate de emisiile de oxizi de azot NO2, emisii cauzate în special de mașinile vechi și cele diesel.

Studiul european concluzionează că reducerea poluării aerului ar trebui să devină o prioritate de sănătate publică în orașele Europei. Rezultatele sunt relevante și în contextul pandemiei COVID-19, cercetările arătând că o calitate inferioară a aerului poate crește mortalitatea în cazurile de COVID-19.

Introducerea unor politici de transport la nivelul orașelor afectate poate îmbunătăți considerabil și rapid calitatea aerului, se mai arată în studiu. Astfel, o creștere de doar 1% a numărului de mașini într-un oraș duce la creșterea costurilor sociale cauzate de poluarea aerului cu 0,5%.

O altă recomandare a studiului CE Delft este construirea unei rețele de monitorizare a calității aerului, în prezent existând prea puține astfel de stații. Observatorul Român de Sănătate este partener în cadrul rețelei Aerlive de monitorizare a calității aerului în București și a lansat campania Ce Aer Respir pentru a construi o rețea similară în Cluj-Napoca.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...