Toamna anului 2020 a fost a treia cea mai călduroasă înregistrată. Luna noiembrie, una dintre cele mai secetoase din ultimii 60 de ani

Data actualizării: Data publicării:
harta anm a precipitatiilor din romania in luna noiembrie
Luna noiembrie a fost a cinciea cea mai secetoasă din România în ultimii 59 de ani. Foto: ANM

Precipitațiile la nivel național în luna noiembrie au reprezentat doar 40% din cantitatea normală a acestei luni, fiind a cincea cea mai secetoasă din 1961 până în prezent, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). De asemenea, toamna care a trecut în 2020 a fost a treia cea mai călduroasă.

“Cantitatea medie la nivel național însumează 18.3 l/mp, reprezentând 40% din norma acestei luni (41,5 l/mp/1981-2010), fiind a-V-a lună cea mai secetoasă din 1961-prezent. Cea mai secetoasă lună noiembrie s-a înregistrat in 2011 (1,2 l/mp), deceniul 2011-2020 înregistrând astfel, 2 luni noiembrie în top 5 cele mai secetoase.

Se remarcă faptul că în Dobrogea cantitatea medie a fost peste media climatologică cu doar 4,9 l/mp (39,7 l/mp, față de 34,8 l/mp/1981-2010), iar în restul regiunilor acestea au fost deficitare, situându-se între 21%...49% din valorile medii lunare la nivel regional.

Din punct de vedere termic, abaterea termică a lunii Noiembrie 2020 este de 0,4 gr. C, față de media multianuală lunară, însă toamna 2020 este pe locul III - cea mai călduroasă toamnă, cu o abatere de 1,9 gr. C, după 2019 (2,9 gr. C) și 2012 (2,4 gr. C). Septembrie 2020 a fost a-III-lună cea mai caldă din 1961-prezent (abatere termică pozitivă de 2,7 gr. C, față de media perioadei 1981-2010), iar Octombrie 2020, a-II-a cea mai caldă (+2,3 gr. C, abatere termică)”, arată un comunicat emis de ANM.

harta anm a precipitatiilor din romania in luna noiembrie

harta anm precipitatii noiembrie4
Hărți ANM ale precipitațiilor din România în luna noiembrie. Foto: ANM

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri