Suedezii interzic mașinile pe benzină și motorină în Stockholm. Măsura va fi aplicată din 2025

Data publicării:
steaguri mici suedia cu o mașină electrică
"Vrem să facem un mediu de viaţă mai bun pentru oamenii care trăiesc şi muncesc aici". Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Autoritățile din Stockholm vor să interzică în anumite zone accesul automobilelor care funcționează cu benzină și motorină. Măsura va fi aplicată din anul 2025 și este una din cele care se speră să contribuie la reducerea poluării urbane, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

Spațiul dintre centrul financiar şi principala zonă comercială din Stockholm va fi accesibil numai automobilelor electrice, anumitor tipuri de camionete hibride şi celor pe bază de hidrogen, potrivit unor norme ce urmează a fi prezentate miercuri în mod oficial, susţine postul public de televiziune SVT. O eventuală extindere a acestei zone ar putea fi decisă în prima jumătate a lui 2025.

Stockholm ar putea fi prima mare capitală care introduce tipul acesta de măsuri şi planurile aleşilor locali din capitala Suediei merg chiar mai departe decât iniţiativele omologilor din Paris, Atena şi Madrid, care au interzis doar automobilele pe motorină. Alte oraşe, inclusiv Londra, au introdus zone cu emisii poluante reduse care includ taxe zilnice pentru intrarea în centrul oraşului a automobilelor mai vechi cu motoare pe combustie.

"Vrem să facem un mediu de viaţă mai bun pentru oamenii care trăiesc şi muncesc aici", a spus pentru SVT consilierul local Lars Stromgren, responsabil pentru politicile din domeniul traficului rutier.

Rămâne însă de văzut dacă acest plan va stimula și vânzările de automobile electrice în Suedia. Momentan, vânzările de automobile electrice în Suedia trec printr-o perioadă dificilă, deoarece consumatorii resimt efectele economice ale războiului și pandemiei.

La începutul acestui an, organizaţia Mobility Sweden şi-a revizuit în scădere estimările privind înmatriculările de automobile electrice noi în 2023, până la 35% din înmatriculările totale, de la 40% anterior.

În paralel, Bruxelles-ul a interzis în luna decembrie traficul auto non-esenţial şi non-local pe 10 străzi importante din centrul oraşului. În luna august, Londra a stabilit una dintre cele mai ambiţioase politici privind emisiile autovehiculelor prin extinderea zonei cu emisii extrem de scăzute.

În Norvegia, ţară renumită pentru vânzările mari de automobile electrice, municipalitatea din Oslo a recomandat la începutul anului introducerea unei zone de emisii zero în centrul oraşului, care, în 2025, în ceea ce ar urma să fie prima fază a programului, ar viza transportul de mare tonaj şi camioanele, pentru ca începând din 2027 să fie extinsă şi la autoturisme.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri