Stephen Hawking spune cum ar trebui oamenii să se pregătească pentru migrarea în cosmos

Data publicării:
hawking la bbc

Cunoscutul fizician britanic Stephen Hawking l-a lăudat pe microblogul său de pe platforma chineză Weibo pe principalul solist al celei mai populare trupe de băieți din China pentru faptul de a-i fi pus o întrebare despre migrația spre alte planete, informează Reuters.

Wang Junkai, liderul formației TFBoys, a postat vineri pe microblogul său de pe Weibo un videoclip în care îl întreabă pe cunoscutul teoretician al originii universului cum trebuie să se pregătească în următorii ani umanitatea pentru migrația interstelară, notează Agerpres.

Întrebarea survine în contextul în care Hawking a avertizat recent că rasa umană trebuie să evacueze Pământul în 600 de ani înainte de momentul în care "creșterea puterii de consum să transforme planeta într-o minge de foc".

La începutul acestei luni, Hawking a participat prin intermediul unei transmisiuni video la un summit științific organizat de Tencent Holdings, unde le-a cerut investitorilor să sprijine ideea sa cu privire la călătoria la steaua cea mai apropiată din afara sistemului nostru solar, în speranța de a găsi o planetă pe care se va putea locui.

Fizicianul în vârstă de 75 de ani, autor al best-seller-ului "Scurtă istorie a timpului", a declarat într-o postare video pe contul său de Weibo că Wang i-a pus "o întrebare excelentă", care îi oferă indicii despre cum gândesc milenialii chinezi și despre "curiozitățile" acestora cu privire la viitor.

Microblogurile de pe Weibo ale lui Wang și ale celorlalți doi membri ai trupei sunt urmărite fiecare de peste 30 de milioane de utilizatori.
Deținută de Weibo Corp, Weibo este cea mai mare platformă de socializare din China, cu peste 200 de milioane de utilizatori activi.
Contul lui Hawking, deschis anul trecut, este urmărit de 4,3 milioane de utilizatori, în timp ce cel al premierului britanic Theresa May, care a moștenit contul de la fostul prim-ministru David Cameron, are peste 900.000 de fani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri