Soluţia din cutia de pantofi cu care au venit nişte cercetători din California pentru a încetini topirea gheţarilor

Data publicării:
Topirea gheţarilor este provocată de încălzirea globală.
Foto: Getty Images

Bilele de silice, un compus al siliciului (dioxid de siliciu) sunt soluţia propusă de Ice911, o organizaţie non-profit din California care are ca scop refacerea gheţarilor topiţi de încălzirea globală, relatează Daily Mail.

Un nou tip de bile de silice ar putea salva gheţarii de schimbările climatice care îi afectează deja de câţiva ani. Abordarea inovatoare aparţine unei organizaţii non-profit din California, Ice911.

Cercetătorii afiliaţi organizaţiei spun că biluţele de silice răspândite pe suprafaţa gheţarilor ar putea reflecta lumina şi căldura venită de la Soare. Astfel, ar putea fi încetinită topirea gheţarilor.

Ideea a venit în timp ce cercetătorii încercau să găsească un material cu reflectivitate mare care ar putea să ajute la blocarea razelor şi căldurii care topesc gheţarii. Bilele de silice sunt cele folosite, deseori, pentru păstrarea în condiţii cât mai bune a articolelor de încălţăminte.

Dioxidul de silice este, de asemenea, o substanţă care se găseşte foarte des în interiorul rocilor. Materialul a fost testat şi poate ajuta la încetinirea încălzirii. Până acum, metoda inovativă a fost testată în Alaska unde a arătat o eficienţă surprinzătoare.

Într-o lucrare ştiinţifică publicată de Uniunea Geofizicienilor Americani, se arată că reflectivitatea a crescut între 15 şi 20% cu ajutorul bilelor de silice.

În zona arctică, acest lucru s-ar putea traduce într-o reducere cu 1,5 grade a temperaturii la nivelul gheţarilor şi cu 3 grade la nivelul mării. Grosimea gheţii ar putea să crească cu 50 de centimetri.

Deşi eficacitatea metodei a fost dovedită, există, totuşi, numeroase obstacole în calea folosirii ei pe scară largă. În primul rând, nu toată comunitatea este convinsă că ea va avea succes şi atunci când va fi folosită la scară largă.

În al doilea rând, deşi metoda este destul de ieftină, costurile s-ar ridica, totuşi, până la 5 miliarde de dolari, dacă ea ar fi folosită pentru toate zonele care se confruntă cu o creştere mare a temperaturilor.

Mai mult, oamenii de ştiinţă avertizează asupra folosirii unor astfel de metode alternative care ar putea distrage lumea de la pericolul schimbărilor climatice şi de la acţiuni cu adevărat importante pe care omenirea trebuie să le întreprindă: micşorarea dependenţei de combustibili fosili, reducerea emisiilor şi folosirea energiei regenerabile.

Editor: Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginea momentului cu Monica Bîrlădeanu şi Valeriu Gheorghiță! Gestul făcut de medic în public i-a lăsat...
Digi FM
Kate Hudson îi dedică o piesă lui Goldie Hawn. „Am prezentat-o pe mama într-un mod în care oamenii nu s-au...
Pro FM
Julio Iglesias, unul dintre bogații Spaniei. Ce avere fabuloasă are artistul și cine e bărbatul care susține...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Oltenia de sub Munte, surpriza anului în turismul românesc. Top 10 destinații în România
Newsweek
8.200 lei bonus la pensie pentru sute de mii de pensionari. Există o singură condiție să iei banii
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”