Șefa agenţiei ONU pentru meteorologie şi climă promite „prioritate” țărilor vulnerabile la schimbări climatice

Data publicării:
celeste saulo
Celeste Saulo (foto) a fost aleasă director al Organizaţiei Meteorologice Mondiale în luna iunie 2023. Sursa foto: Profimedia Images

Argentinianca Celeste Saulo, prima femeie numită la conducerea agenţiei ONU pentru meteorologie şi climă, promite să acorde prioritate nevoilor cu care se confruntă ţările cele mai vulnerabile în faţa accelerării schimbărilor climatice şi a înmulţirii fenomenelor extreme, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Schimbările climatice reprezintă cea mai mare ameninţare planetară din epoca noastră. Inegalităţile, care vor creşte, exacerbează efectele lor”, a declarat Celeste Saulo într-un comunicat publicat joi, ziua în care şi-a preluat noua funcţie.

„Venind dintr-o ţară din emisfera sudică, sunt deosebit de sensibilă la necesitatea de a acorda prioritate nevoilor celor mai vulnerabili”, pentru ca aceste ţări să poată să îşi dezvolte rezilienţa în faţa fenomenelor extreme asociate cu clima, vremea, apa şi mediul înconjurător, a adăugat ea.

Potrivit declaraţiilor sale, serviciile meteorologice şi hidrologice naţionale se confruntă cu o lipsă de resurse, în contextul în care „chiar şi o mică creştere a investiţiilor se traduce prin enorme beneficii socio-economice pentru comunităţile noastre”.

Noua directoare a Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM) îi urmează în această funcţie finlandezului Petteri Taalas. Ea a fost aleasă în luna iunie 2023, după ce l-a învins uşor pe principalul ei rival, candidatul chinez.

Celeste Saulo conducea din 2014 Serviciul meteorologic naţional din Argentina şi a fost numită recent în funcţia de prim-vicepreşedinte ale OMM.

Ea doreşte să fie „vârful de lance” al activităţilor desfăşurate de comunitatea meteorologică mondială sub egida OMM, „pentru ca ştiinţa să servească mai bine intereselor societăţii”.

O mare parte a activităţii din cadrul OMM constă în valorificarea şi partajarea analizelor efectuate de agenţiile meteorologice naţionale care vizează în special gazele cu efect de seră, nivelul mării, temperaturile, topirea gheţarilor şi alţi indicatori ai schimbărilor climatice.

OMM şi-a făcut recent o prioritate din a se asigura că întreaga populaţie a lumii să fie acoperită, până la sfârşitul anului 2027, de sisteme de avertizare timpurie pentru riscurile meteorologice.

Statele membre ale OMM au aprobat, de asemenea, anul trecut, înfiinţarea unui „Observator global al gazelor cu efect de seră”, ce prevede monitorizarea lor continuă pentru a putea lua în considerare atât sursele şi absorbanţii naturali, cât şi elementele asociate cu activităţile umane.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Benjamin Netanyahu Foto: Profimedia
„O decizie antisemită”, acuză Netanyahu, după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...