Președintele COP28 nu mai crede că fără combustibili fosili lumea s-ar întoarce „în peșteri”. Al Jaber spune că nu a fost înțeles

Data actualizării: Data publicării:
al jaber
Sultanul Ahmed Al Jaber prezidează Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28) din Dubai. Sursa foto: Sean Gallup/Getty Images

Președintele Cop28 spune că nu a fost înțeles și că a fost forțat să își apere respectul față de știința climatică, în urma dezvăluirii de către publicația The Guardian a comentariului său care spunea că „nu a existat nicio știință sau niciun scenariu care să spună că eliminarea treptată a combustibililor fosili este ceea ce va ajunge de făcut ca temperatura să nu crească cu mai mult de 1,5 grade C”, transmite The Guardian.

La o conferință de presă organizată în grabă la summitul de la Dubai, Sultanul Al Jaber, care este și CEO al companiei petroliere de stat din Emiratele Arabe Unite, Adnoc, a declarat: „Respect știința în tot ceea ce fac. Am spus în repetate rânduri că știința este cea care a ghidat principiile sau strategia în calitate de președinte Cop28.”

„Am construit întotdeauna totul, la fiecare pas, pe știință, pe fapte”, a spus el.

100 de țări susțin deja eliminarea treptată a combustibililor fosili

Al Jaber a făcut comentariile controversate în răspunsurile prost calibrate date fostului reprezentant al ONU pentru climă, Mary Robinson, în timpul unui eveniment online din 21 noiembrie. În timpul schimbului de replici, el a mai spus: „Arătați-mi foaia de parcurs pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili care va permite o dezvoltare socioeconomică durabilă, cu excepția cazului în care doriți să duceți lumea înapoi în peșteri”.

The Guardian scrie că peste 100 de țări susțin deja eliminarea treptată a combustibililor fosili, iar faptul că acordul final COP28 prevede acest lucru sau folosește o nuanțare, cum ar fi „reducerea treptată”, este unul dintre cele aspectele intens disputate ale summitului. Sunt necesare reduceri profunde și rapide pentru a aduce emisiile de combustibili fosili la zero și pentru a limita impactul climatic care se agravează rapid, scrie The Guardian.

António Guterres :„Știința este clară.”

„Știința spune clar: limita de 1,5 grade Celsius este posibil de atins doar dacă, în cele din urmă, vom înceta să mai ardem toți combustibilii fosili. Nu reducem, nu diminuăm. Eliminarea treptată, cu un calendar clar”, a spus Guterres. Al Jaber l-a contrazis și pe președintele ONU.

Apoi, sultanul a fost menționat într-o mulțime de reacții pe rețelele sociale, dar nu într-un mod pozitiv. Într-un comentariu se făcea o comparație cu Dracula: „Când l-ai pus la conducere pe contele Dracula la Banca de Sânge”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Al Jaber coordonează Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28) din Dubai și este, de asemenea, directorul executiv al companiei petroliere de stat din Emiratele Arabe Unite, (Adnoc).

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri