Oceanul Arctic ar putea rămâne fără gheață în 23 de ani
Data actualizării: Data publicării:
Descoperire îngrijorătoare a oamenilor de ştiinţă. Oceanul Arctic ar putea rămâne fără gheaţă mai repede decât se estima. Mai exact în mai puţin de 23 de ani, dacă ritmul actual de încălzire de la Polul Nord se menţine.
Avertismentul vine într-un nou studiu semnat de 90 de cercetători. Ei au observat că regiunea nordică s-a încălzit în ultima jumătate de secol de două ori mai repede faţă de restul planetei.
Acest lucru a făcut ca suprafața ghețarilor să se micşoreze constant şi a ajuns, în martie, la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani.
Oamenii de ştiinţă avertizează că s-a ajuns într-un punct fără întoarcere şi fac apel pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, lucru care ar putea atenua impactul schimbărilor climatice asupra Arcticii şi restului planetei.