Urmează o perioadă cu temperaturi deosebit de ridicate, iar ploile vor fi tot mai puţine.
În prag de weekend, va ploua local prin Maramureş, Crişana, Banat şi cea mai mare parte Transilvaniei, iar în spaţiul montan învecinat va fi lapoviţă. Atmosfera va fi destul de însorită în celelalte regiuni şi doar pe suprafeţe restrânse se va forma ceaţă, mai ales după lăsarea întunericului. Vântul va fi ceva mai mai supărător în zona Crişanei şi la altitudini mari. Valorile termice vor fi cuprinse între 1 şi 13 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în sud-vest.
Gerul de Bobotează va fi înlocuit de o vreme primăvăratică. Maximele se vor încadra între 6 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 16 grade Celsius în sud şi vest. La fel de cald va fi şi în a doua jumătatea a weekendului, iar luni vor fi până la 15 grade Celsius în Dealurile Banatului. Înnorările vor fi mai accentuate în nord şi nord-est, dar ploile vor veni cu totul izolat. Noaptea şi dimineaţa, în zonele joase de relief se vor păstra condiţiile de formare a ceţii.
Bucureştenii vor avea parte de o zi liniştită. Norii vor mai acoperi soarele din când în când, dar mercurul din termometre vor reuşi să urce până la 7..8 grade Celsius. Adierile de vânt nu vor fi prea mult resimţite, în timp ce presiunea aerului va continua să crească uşor.
Weekendul se anunţă însorit şi deosebit de cald în Capitală. Maximele vor ajunge sâmbătă la 13...14 grade Celsius, iar duminică vor fi chiar şi 15 grade în centrul oraşului. La începtul săptămânii viitoare, temperaturile vor bate uşor în retragere, dar aspectul vremii nu se va modifica semnificativ.