Intervenție medicală istorică. Un papagal pe cale de dispariție a fost operat pe creier

Data publicării:
papagal kakapo
Foto: Universitatea Massey

O echipă de medici veterinari din Noua Zeelandă a operat pe creier un papagal kakapo, intervenţia chirurgicală de pionierat fiind realizată în încercarea de a salva această specie pe cale de dispariţie, relatează vineri BBC, citat de Agerpres.

papagal kakapo
Foto: Universitatea Massey

Chirurgii au adaptat tehnici utilizate la oameni şi alte mamifere pentru a opera puiul în vârstă de 56 de zile, care avea o gaură în craniu.

Specia, nativă din Noua Zeelandă, a fost decimată de braconaj, pierderea habitatului şi prădători.

În prezent mai există doar 144 de exemplare de kakapo, notează BBC.

Puiul, numit Espy 1B, a eclozat pe Insula Codfish din sudul Noii Zeelande şi se afla în grija membrilor ''Kakapo Recovery Programme'' din cadrul Departmentului pentru Conservare (DOC) când rangerii au observat o umflătură neobişnuită în craniul său.

Pasărea a fost transportată de compania aeriană naţională la spitalul pentru faună sălbatică al Universităţii Massey unde a fost efectuată premiera chirurgicală.

Directorul spitalului, profesor Brett Gartrell, a explicat într-un comunicat că un strat subţire de ţesut despărţea creierul puiului de lumea din exterior. Gaura a făcut posibil ca ''o parte din creier şi dura mater (membrana rezistentă externă a creierului) să facă hernie'', a spus el.

În luna aprilie, DOC a anunţat că un număr record de pui de kakapo au eclozat în timpul sezonului de împerechere neobişnuit de lung din acest an, contribuind la creşterea considerabilă a populaţiei acestei păsări cunoscută sub numele de bufniţa-papagal. Deşi nu toţi puii au şanse să atingă maturitatea, populaţia actuală va spori considerabil.

Aceste păsări se împerechează doar o dată la doi-patru ani, când copacii nativi rimu produc fructe, iar sezonul din acest an a fost unul neobişnuit de lung, existând şanse să se înregistreze un record.

Kakapo este cea mai greoaie specie de papagal din lume - femelele cântăresc circa 1,4 kilograme, iar masculii ajung la 2,2 kilograme.

Aceste păsări sunt vulnerabile în faţa atacurilor prădătorilor, iar populaţia lor a fost decimată de pisicile şi hermelinele introduse de coloniştii europeni în secolul al XIX-lea.

Până la mijlocul anilor '90, kakapo a devenit o specie pe cale de dispariţie, însă programele de înmulţire susţinute de Guvern au dat roade contribuind la creşterea numărului de exemplare.

Caracteristica deosebită a kakapo este incapacitatea sa de zbura, unul dintre principalele motive pentru care efectivele sale sunt în prezent ameninţate cu dispariţia.

Kakapo are o durată de viaţă de cel puţin 60 de ani.

Kakapo este o specie protejată prin lege în Noua Zeelandă şi este listată în apendicele 1 al CITES - Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie. Toate exemplarele care mai trăiesc azi sunt urmărite în permanenţă cu ajutorul sistemelor de localizare, iar fiecare cuib este monitorizat prin camere de luat vederi cu infraroşu şi senzori de proximitate. În plus, toate speciile invazive, precum şobolanii şi pisicile, de care kakapo nu se poate apăra din cauza incapacităţii sale de a zbura, au fost eradicate din regiunile în care trăieşte această pasăre.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Suma maximă pe care o poți scoate de la bancomat în 2025 în funcție de tipul cardului pe care îl ai. Noile...
Digi FM
Lidia Buble, probleme la controlul de securitate în aeroport. Ce a pățit artista când se întorcea din...
Pro FM
Cum arată Sylvia la peste 10 ani de la divorțul de Andrei Ștefănescu. O perioadă a fost în trupa A.S.I.A.
Film Now
Averea lui Demi Moore în 2025. Câți bani are actrița care tocmai a câștigat un Glob de Aur și e nominalizată...
Adevarul
Rețeta perfectă a dictaturii și a extremismului. Ce l-a ajutat pe Hitler să ajungă la putere și ce metode a...
Newsweek
Creșterea pensiei, prevăzută în buget. Care pensionari primesc mai mulți bani? OFICIAL
Digi FM
"De câte ori ați zburat cu șeful Marcel Ciolacu în avioane private?". Răspunsul Laurei Vicol
Digi World
Un medic oftalmolog ajută oamenii să-și schimbe permanent culoarea ochilor: „Este mai înfricoșător decât un...
Digi Animal World
Au vrut să facă o friptură, dar s-au speriat atunci când au văzut ce se ascunde în grătar: „Nu înțeleg cum a...
Film Now
Cum a ajuns o actriță celebră să nu mai vorbească cu Reese Witherspoon. Vedeta a rupt tăcerea: „Cred că nu mă...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, dans romantic la Turnul Eiffel. Zvonurile despre logodnă se intensifică