Greta Thunberg, despre cum sindromul Asperger i-a influenţat abordarea faţă de criza climatică: „M-a ajutat să văd dincolo de prostii”

Data publicării:
Greta Thunberg
Foto: Guliver/GettyImages

Greta Thunberg a dezvăluit modul în care diagnosticarea sa cu sindromul Asperger i-a influenţat abordarea faţă de criza climatică.

Activista pentru climă în vârstă de 19 ani a devenit faimoasă la vârsta de 15 ani când a început să îşi petreacă zilele de vineri în faţa sediului guvernului suedez, cerând acţiuni mai serioase pentru combaterea schimbărilor climatice.

Vorbind pentru Elle UK despre activismul ei şi despre impactul pe care diagnosticul de sindrom Asperger l-a avut asupra activităţii sale, Thunberg a declarat: „(Sindromul Asperger) m-a ajutat să văd dincolo de o mulţime de prostii, pentru că ei spun 'O, da, nu suntem în concordanţă cu Acordul de la Paris până acum, dar cel puţin facem paşi mărunţi în direcţia bună'. Unii oameni ar putea înţelege asta ca pe un 'încercăm', dar eu o văd ca pe un 'suntem atât de departe de ceea ce ar trebui să facem pentru a obţine chiar şi cele mai mici rezultate”, a explicat Greta, citată de Agerpres.

În vară, Thunberg a urcat pe scena Pyramid Stage a Festivalului Glastonbury din Anglia pentru a susţine un discurs de impact despre schimbările climatice, în care a cerut societăţii să îşi asume „responsabilitatea istorică de a îndrepta lucrurile” în ceea ce priveşte criza climatică globală.

Într-o postare pe Instagram după eveniment, co-organizatoarea festivalului Emily Eavis a declarat că a fost o „onoare” ca Thunberg să vorbească în cadrul festivalului, descriind discursul activistei drept „inspirator, puternic şi important”.

La sfârşitul acestei luni, în cadrul Festivalului de Literatură de la Londra, Thunberg îşi va lansa noua carte, „The Climate Book”, o colecţie cu peste o sută de contribuţii din partea unor personalităţi precum economista Kate Raworth, scriitoarea şi activista Naomi Klein şi scriitoarea Margaret Atwood.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...