FOTO NASA. Marea Neagră are culoarea turcoaz acum

Data actualizării: Data publicării:
blacksea_amo_2017149_lrg
FOTO: Nasa.gov

În majoritatea verilor, apele Mării Negre capătă nuanțe de bijuterie. Tonurile turcoaz din imagine nu sunt tușe de pensulă; ele indică prezența fitoplanctonului, care trasează fluxul curenților de apă, scrie NASA care a publicat fotografia pe site-ul său luni, 12 iunie.

blacksea_amo_2017149_lrg
FOTO: Nasa.gov

La 29 mai 2017, instrumentul MODIS (Moderate Resolution Imaging Spectroradiometer) de pe satelitul Aqua, aparținând NASA, a capturat datele pentru această imagine ce prezintă înflorirea fitoplanctonului în Marea Neagră. Imaginea este un mozaic, compus din multiple treceri ale satelitului deasupra regiunii, potrivit Agerpres.

Fitoplanctonul este compus din microroganisme vegetale plutitoare care se hrănesc din lumina soarelui și nutrienți dizolvați. Marea Neagră este bogată în nutrienți aduși de fluxul mare de apă din fluvii precum Dunărea și Niprul. În general, fitoplanctonul susține peștii, crustaceele și alte organisme marine. Dar exploziile mari, frecvente, de fitoplancton pot duce la eutrofizare — pierderea oxigenului din apă — și sfârșesc prin a sufoca viața marină.

Un tip de fitoplancton care se găsește în mod obișnuit în Marea Neagră este planctonul microscopic cocolitofore care este placat cu carbonat de calciu alb. Când cocolitoforele sunt reunite în număr mare, aceste plăci care reflectă lumina sunt ușor vizibile din spațiu sub forma unei ape strălucitoare, lăptoase.

„Intensificarea strălucirii din luna mai a Mării Neagre, cu un vârf maxim în luna iunie, pare a fi în concordanță cu rezultatele din alți ani”, a declarat Norman Kuring, om de știință de la Goddard Space Flight Center din cadrul NASA. Deși Kuring nu studiază această regiune, el spune că înflorirea fitoplanctonului din acest an este una dintre cele mai strălucitoare pe care le-a văzut din 2012.

Alte tipuri de fitoplancton pot să pară mult mai diferite în imaginile prin satelit. „Este important să ne amintim că nu toate exploziile de fitoplancton fac apa mai strălucitoare”, a spus Kuring. „Diatomeele, care înfloresc tot în Marea Neagră, tind mai mult să întunece apa decât s-o lumineze'”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei