El Nino va fi înlocuit de La Nina mai repede ca până acum. Ce efecte au aceste fenomene meteorologice

Data publicării:
el nino clima
Climatologii avertizează că La Nina va afecta producţia de grâu şi porumb în SUA, precum şi producţia de soia, orz, grâu şi porumb în America Latină. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Fenomenul meteorologic El Nino ar trebui să se estompeze până în luna iunie, dar ar putea fi înlocuit de La Nina din a doua jumătate a acestui an, a anunţat joi o agenţie guvernamentală americană specializată în predicții climatice.

Există 49% şanse ca fenomenul La Nina să se dezvolte în timpul perioadei iunie-august, acest procent urmând să crească la 69% pentru perioada iulie-septembrie, a anunţat Centrul pentru Predicţii Climatice (CPC) din cadrul Serviciului Naţional de Meteorologie din Statele Unite în prognoza sa din luna mai, informează Reuters, preluat de Agerpres.

De ce este important fenomenul La Nina

Ciclul de tipare meteorologice - care pot cauza incendii de vegetaţie, cicloane tropicale şi secete prelungite - este vital pentru fermierii din lumea întreagă.

În America Latină, aceste fenomene au afectat culturi cum sunt cele de grâu, soia şi porumb, afectând economiile din regiune, care depind adeseori foarte mult de agricultură.

Vremea caldă şi uscată din Asia în timpul fenomenului El Nino de anul trecut a determinat India, un important producător de orez, să îşi restricţioneze exporturile după un sezon musonic de slabă intensitate, în timp ce producţia de grâu a Australiei, al doilea exportator mondial, a fost grav afectată. Însă ploile abundente din mai multe zone ale Americilor au îmbunătăţit perspectivele producţiei agricole în Argentina şi în câmpiile din sudul Statelor Unite.

Culturile vor avea prea puțin timp pentru a se reface. Ce țări sunt în pericol

Întregul tipar meteorologic ce cuprinde El Nino, La Nina şi o fază neutră între cele două fenomene durează de obicei între doi şi şapte ani.

Experţii au avertizat că ţările din America Latină ar trebui să se plaseze în stare de alertă întrucât o trecere rapidă la fenomenul La Nina ar putea să le lase, de această dată, prea puţin timp populaţiilor şi culturilor pentru a se reface.

Biroul de meteorologie din Australia a anunţat luna trecută că El Nino s-a încheiat în această ţară.

"Este posibil ca La Nina să afecteze producţia de grâu şi porumb în SUA, precum şi producţia de soia, orz, grâu şi porumb în America Latină, inclusiv în Brazilia, Argentina şi Uruguay", a declarat Sabrin Chowdhury, directoarea departamentului de mărfuri din cadrul companiei BMI Research.

"Acest fenomen meteorologic este asociat cu secete de lungă durată în întreaga regiune americană, declanşând o calitate slabă a recoltelor şi o scădere a randamentelor medii, ceea ce agravează şi mai mult problemele de aprovizionare la nivel mondial", a adăugat ea.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Rusia susține că NATO vrea să transforme Moldova într-o bază logistică pentru aprovizionarea armatei ucrainene
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Josh Brolin, dezvăluiri despre cum l-a ajutat Barbra Streisand să renunțe la alcool, iar John Travolta l-a...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...