După speranța din aprilie, realitatea arată că pandemia nu a încetinit încălzirea globală. Expert: Așteptăm fenomene severe și dese

Data publicării:
schimbari climatice poluare seceta
Experții trag un semnal de alarmă. Pandemia nu a încetinit procesul de încălzire globală. Foto: Guliver/Gettyimages

Experții trag un semnal de alarmă. Pandemia nu a încetinit procesul de încălzire globală. Chiar dacă în vârful restricțiilor din primăvară, emisiile zilnice de dioxid de carbon, principalul gaz cu efect de seră, au fost mai mici chiar și cu 17% la nivel global, în septembrie, concentrația depășea valorile înregistrate anul trecut în aceeași perioadă.

Potrivit Organizației Mondiale a Meteorologiei, 2019 a fost cel mai poluat an din ultimii zece. Datele arată că, în prezent, nivelul de dioxid de carbon din atmosferă e cu 50% mai mare decât în 1750, adică înainte de Revoluția Industrială. 

Oksana Tarasova, expert ONU: Întreaga economie și obiceiurile noastre de consum sunt cele care provoacă emisii (n.r. - de gaze cu efect de seră) la cote extrem de ridicate chiar și în perioadele de izolare când ne limităm deplasările. Izolarea e o măsură care ne limitează circulația, nu și consumul.

Expertul Bogdan Antonescu a explicat la Digi24 că exista o așteptare ca perioada de restricții să reducă gazele cu efect de seră provenite cauzate de traficul aerian sau rutier.

"Este îmbucurătoare reducerea cu 17% până la 26% a emisiilor de dioxid de carbon, dar în întregul context, reducerea este nesemnificativă.

Pe de altă parte, ne arată că putem face ceva, este un fel de experiment la scară planetară care ne arată ce s-ar întâmpla dacă am lua măsuri mai dure și susținute prin care să aducem schimbarea.

Chiar dacă am avea emisii zero de dioxid de carbon, el va continua să rămână în atmosferă secole și să ducă la schimbări climatice. Ne așteptăm ca în viitor să avem fenomene mai intense și mai frecvente. Vom avea valuri de căldură, furtuni mai intense", a spus Antonescu.

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei