După 100 de ani în care au fost considerate dispărute, balenele sei au reapărut în largul coastelor Patagoniei

Data publicării:
balena sei
Cercetătorii au înregistrat imagini cu aceste balene din bărci, cu ajutorul dronelor şi din mediul subacvatic. Foto: Profimedia

Balenele gigantice sei (Balaenoptera borealis), care au dispărut din apele din largul coastelor Patagoniei în urmă cu un secol din cauza vânătorii excesive, au început să reapară în aceste ape, fapt care demonstrează modul în care speciile îşi pot reveni dacă sunt luate măsuri adecvate pentru protecţia lor, transmite Reuters.

În anii 1920 şi 1930, vânătorile regulate de balene din zona coastelor argentiniene a dus la declinul acestei populaţii de cetacee. În ultimii 50 de ani, interdicţiile internaţionale privind vânătoarea de balene au ajutat populaţiile de balene sei şi de alte feluri să se refacă. 

„Au dispărut pentru că erau vânate, nu au dispărut complet, dar numărul lor a scăzut atât de mult, încât nu au mai fost văzute de foarte mult timp”, a explicat Mariano Coscarella, biolog şi cercetător specializat în ecosisteme marine de la institutul argentinian CONICET, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Coscarella a adăugat că a fost nevoie de câteva decenii pentru ca populaţia de balene sei să se refacă suficient pentru ca aceste balene să fie din nou văzute.

„În acest caz, a fost nevoie de peste 80 de ani. Ele se reproduc la fiecare 2 sau 3 ani şi astfel a fost nevoie de aproape 100 de ani ca populaţia de balene să fie suficient de numeroasă încât oamenii să-şi dea seama că sunt încă acolo”, a mai precizat Coscarella.

O echipă de biologi marini, din care face parte şi Mariano Coscarella, a ataşat emiţătoare de câteva balene sei pentru a le descoperi rutele de migraţie în cadrul proiectului Pristine Seas, desfăşurat de National Geographic. Cercetătorii au înregistrat imagini cu aceste balene din bărci, cu ajutorul dronelor şi din mediul subacvatic.

„Putem considera că acesta este un succes al acţiunilor de conservare a speciilor la nivel global”, a mai subliniat Coscarella.

Editor : Cristina Sava

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Telefoanele și conturile turiștilor, verificate la intrarea în SUA. Un mesaj anti-Trump a trimis acasă un...
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Kanye West intenționează să se mute în Europa: „Se simte nerespectat în SUA”. România, printre țările aflate...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Reacția soției patronului de la Ferrari, după ce a aflat prețul avioanelor închiriate de Klaus Iohannis
Newsweek
1.150 lei în plus la pensie în aprilie. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii? Când îi iei?
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare