Kelemen Hunor: Majoritatea elitei politice europene nu depune niciun efort să înţeleagă baza ideologică a administraţiei Trump

Data publicării:
Kelemen Hunor
Kelemen Hunor, președintele UDMR. Foto: Profimedia

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri că majoritatea elitei politice europene nu depune niciun efort intelectual pentru a înţelege baza ideologică a administraţiei Trump. Kelemen susține că în spatele lui Trump există o ideologie extrem de bine consolidată.

„Marea majoritate a politicienilor vorbesc despre lucruri adevărate, de altfel, despre taxe vamale, despre acest război al taxelor, vorbesc despre tranzacţionalism, vorbesc despre chestiunile legate de securitate şi de prezenţa sau dezangajarea Statelor Unite în Europa. Trebuie să vedem că s-a terminat cu Pax Americana, pe de o parte. Pe de altă parte, trebuie să înţelegem ce este în spatele acestor acţiuni şi am impresia că marea majoritate a elitelor politice din Europa nu face un efort intelectual să înţeleagă că în spatele deciziilor luate de administraţia Trump există o ideologie extrem de bine consolidată. Şi fără să înţelegem aceste această ideologie şi valorile care stau în spatele lui, este aproape imposibil să reuşim să ne apropiem din nou”, a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor, la finalul intervenţiei sale în deschiderea celei de-a IV-a ediţii a Forumului Economic al Transilvaniei de la Târgu Mureş, potrivit Agerpres.

„Era clar că va veni momentul”

Din punctul său de vedere, a mai spus liderul UDMR, este nevoie în continuare de relaţii transatlantice puternice, dar europenii trebuie să facă un efort să înţeleagă ce se întâmplă, „nu să ne lamentăm şi permanent să vorbim doar în termeni duri despre Statele Unite”.

„De 10 ani, cel puţin, Uniunea Europeană trebuia să ştie. Ştiau, dar au crezut că e o altă realitate. Ştiau că avem nevoie de creşterea investiţiilor în apărare. Încă din perioada preşedintelui Obama, Statele Unite au început să se întoarcă către Pacific. Era clar că va veni momentul - în prima administraţie a lui Trump era extrem de vizibil - în care trebuie să investim în apărare. Europa a trăit în iluzia greşită că până la sfârşitul lumii se poate mânca gratis, prânzul e fără bani. Deci nu se poate să nu îţi dai seama că nu va susţine America pe la sfârşitul lumii apărarea şi securitatea Europei. Noi am pierdut 10 ani pe teme false şi acum ne trezim că, brusc, că trebuie să investim masiv, fiindcă Statele Unite începe o dezangajare în Europa şi atenţia Statelor Unite se va întoarce mai mult spre Pacific, spre Asia. Deci, din acest punct de vedere e clar că trebuie să facem acest lucru, după care trebuie să fim foarte sinceri că, în acest moment, Uniunea Europeană nu are nici banii necesari, dar nu are nici industria dezvoltată pentru a susţine de la o zi la alta, de la un an la altul, tot ce este necesar pentru securitatea continentului”, a afirmat Kelemen Hunor.

„Trebuie să investim în armament”

Liderul UDMR crede că va dura 8-10 ani şi că nu se poate spune şi nu se poate accepta faptul că fără Statele Unite, de exemplu, scutul din linia de est - statele baltice, Polonia, România - va funcţiona fără SUA.

„Fără America nu va funcţiona, fiindcă sistemele Patriot funcţionează doar cu americanii împreună. De aceea avem nevoie de Statele Unite în continuare. În acelaşi timp, trebuie să investim în armament, în armată, în înzestrare, în infrastructură şi România, din acest punct de vedere, va merge în această direcţie (...). Industria de apărare a României. Nu arată foarte bine, dar peste câţiva ani va arăta mai bine. Trebuie să investim şi know-how, trebuie să investim şi în tehnologii noi, în modernizare şi în lucruri care probabil că acum 10-20 de ani nici nu existau, drone, şi aşa mai departe”, a afirmat Kelemen Hunor.

Citește și: Puterile militare din Europa lucrează la un plan pe 5-10 ani pentru a înlocui SUA în cadrul NATO, scrie Financial Times

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa