De ce a crescut atât de mult, într-un timp scurt, intensitatea uraganului Maria

Uraganul Maria, o puternică furtună tropicală de categoria 3 care a lovit cel mai recent Puerto Rico cu rafale de vânt și un volum de ploaie care nu au mai fost întâlnite în istoria recentă, pare să vină de nicăieri, după ce, în mai puțin de o zi, a trecut de la un uragan de categoria 1 direct la o furtună monstru de categoria 5, conform Live Science care publică un articol în care experții încearcă să explice cum sunt posibile astfel de fluctuații de intensitate atât de mari, într-un timp atât de scurt.

Maria a trecut de la categoria 1 direct la categoria 5 în doar 18 ore, de luni, 18 septembrie, până marți 19 septembrie, apoi a scăzut pentru puțin timp până la categoria 4, înainte de a devasta națiunea insulară Dominica, iar apoi a urcat imediat înapoi la categoria 5 și iar a mai pierdut din intensitate pe măsură ce se apropia de Puerto Rico.

Caracterul compact al acestui uragan, care avea doar 95 de kilometri în diametru, este un factor care explică de ce Maria poate varia atât de brusc în intensitate, susține Neal Dorst, meteorolog în cadrul Atlantic Oceanographic and Meteorological Laboratory, din cadrul Administrației Naționale pentru Oceane și Atmosferă (National Oceanic and Atmospheric Administration — NOAA).

"Deși acest lucru nu a fost cuantificat, am observat și în trecut că uraganele mai mici își pot spori intensitatea sau dimpotrivă pot slăbi ca forță mult mai rapid decât uraganele mari, cu circulații largi", a declarat Dorst pentru Live Science.

Atunci când s-a apropiat de coasta de nord-vest a statului Puerto Rico, Maria a adus vânturi care băteau cu 185 km/h, conform Centrului Național american pentru Uragane (NHC). Maria este probabil cea mai dură furtună care a lovit Puerto Rico în ultimul secol, iar întregul teritoriu al statului insular a rămas fără energie electrică, conform BBC.

O dimensiune mică poate prezenta "avantaje" pentru un uragan și asta pentru că, la fel ca și în cazul altor sisteme, atât naturale cât și artificiale, obiectele mari dezvoltă o inerție mai mare decât cele mici — adică au nevoie de mai mult timp pentru a-și schimba mișcarea. Meteorologii au observat de mai mult timp că furtunile mai mici pot crește în intensitate sau, dimpotrivă, pot pierde din putere foarte rapid, conform lui Dorst.

"Acest lucru pare legat de faptul că este nevoie de mai puțină energie pentru a accelera sau decelera un volum mai mic de aer decât este nevoie pentru un volum mai mare", conform lui Dorst.

Vânturile cu forță de uragan care au format Maria se roteau până la cel mult 95 de kilometri distanță de ochiul uraganului, în timp ce vânturile cu intensitate de furtună tropicală, care însoțesc acest uragan, nu s-au extins la mai mult de 240 de kilometri de ochiul furtunii. Deși Maria a lovit o suprafață imensă, aceasta este totuși mult mai mică decât suprafața devastată de uraganul Irma, care la apogeul său a afectat în același timp întregul stat Florida.

Un alt factor cheie este dimensiunea minusculă a ochiului acestui uragan, dimensiune care, conform unui nou studiu, poate contribui la intensificarea rapidă a unei astfel de furtuni. "Nu există încă o relație cauzală dovedită științific între dimensiunea ochiului furtunii și mărimea sa", conform lui Dorst. Însă un ochi mai mic pare să favorizeze rotirea mai ușoară a maselor de aer antrenate de furtună, scrie Agerpres.

Începând cu anii 1980, meteorologii au observat că în cazul uraganelor se pot produce fenomene ciclice de înlocuire a frontului de nebulozitate atmosferică din jurul ochiului furtunii — uragane gigantice de cel puțin categoria 3 își formează un alt front de nebulozitate atmosferică în jurul celui format inițial (aflat la rândul său în jurul ochiului furtunii). Aceste două fronturi de nebulozitate atmosferică pot intra în contact și uneori frontul interior se contractă atât de mult încât ochiul furtunii se micșorează foarte mult până devine un ochi de tip "gaură de ac" — definit ca un ochi de furtună cu diametrul de cel mult 18,5 kilometri (sau 10 mile nautice). Acest fenomen de înlocuire ciclică a frontului de nebulozitate atmosferică poate provoca inițial scăderi ale intensității uraganelor, dar odată ce procesul este complet, puterea acestor furtuni crește brusc, depășind puterea înregistrată înainte de începerea ciclului de schimbare.

În cazul Mariei, ciclul de schimbare a frontului de nebulozitate atmosferică din jurul ochiului furtunii a dus la scăderea diametrului ochiului furtunii, însă frontul atmosferic din jurul acestuia a crescut, conform lui Michael Bell, specialist de la Colorado State University.

Un studiu prezentat la cea de-a 28-a Conferință cu privire la Uragane și Meteorologie Tropicală, în 2008, ajungea la concluzia că furtunile care se intensifică rapid tind să formeze astfel de ochi de tip "gaură de ac". Analizând datele adunate de vânătorii de uragane între 1998 și 2006, cercetătorii au observat că aproximativ jumătate dintre furtunile tropicale care ajung la intensitatea de uragane majore au avut un ochi de tip "gaură de ac" cel puțin o dată în cursul evoluției lor. Reciproca este valabilă, în condițiile în care 60% dintre furtunile tropicale cu un ochi de tip "gaură de ac" au evoluat spre uragane de cel puțin categoria 3.

"Ochiul de tip gaură de ac este unul dintre semnele pe care le căutăm" atunci când trebuie preconizată evoluția unor astfel de furtuni de tropicale, conform lui Bell.