Domnia dinozaurilor pe Pământ a luat sfârşit în timpul primăverii boreale, odată cu căderea unui asteroid gigant, în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani, ceea ce a dus la una dintre cele mai mari extincţii a speciilor de pe planetă, potrivit unui studiu publicat miercuri. Cercetătorii au studiat fosile de pești care au murit în urma impactului, putând determina în ce fază de dezvoltare a anului se aflau.
Determinarea anotimpului este importantă pentru a ajuta la înţelegerea „modului în care au rămas în viaţă şi au prosperat ulterior supravieţuitorii”, a explicat autoarea principală a studiului, Melanie During.
Nu vom afla niciodată, la o asemenea scară temporală, anul exact al evenimentului, care s-a produs în zona craterului Chicxulub, pe actuala Peninsula Yucatan, în Mexic. Impactul cu asteroidul, sau poate cu o bucată de cometă, conform unui studiu recent, a provocat o serie de catastrofe urmate de tulburări climatice.
Acestea au marcat sfârşitul perioadei cretacice şi pe cea a stăpânilor ei de pe uscat, dinozaurii non-aviari, şi din aer, pterozaurii, reptile zburătoare.
Echipa condusă de specialista în paleontologie Melanie During şi expertul în vertebrate Dennis Voeten, ambii de la Universitatea Uppsala din Suedia, a reuşit să clarifice informaţiile cu privire la acest eveniment prin studiul fosilelor de peşti.
Situl Tanis, care se află în actualul stat american Dakota de Nord, a conservat memoria acestei apocalipse. Acesta reuneşte o populaţie de specii fosilizate, dintre care majoritatea au fost găsite îngropate sub depozite de „seiche”, un fel de val mareic, relatează studiul. În cadrul acestui fenomen, undele de şoc produse de cutremur au parcurs în câteva zeci de minute peste 3.000 de kilometri şi au ridicat apele unei mări interioare care au traversat apoi America de astăzi, măturând toate vieţuitoarele întâlnite în cale, scrie Agepres, preluând AFP.
Ploaie de sticlă
La Tanis, oamenii de ştiinţă au studiat rămăşiţele a trei sturioni şi trei exemplare de peşte-spatulă, utilizând în special analize tomografice cu raze X de înaltă rezoluţie de la Sincrotronul European (ESRF) din Grenoble.
Ei au stabilit mai întâi că peştii au pierit în episodul „seiche”, care a fost însoţit de o ploaie de globule de sticlă, un adevărat potop de nisip transformat în sticlă din cauza temperaturilor foarte mari provocate de impactul şi proiectat în aer, înainte de a cădea înapoi la pământ până la distanţe mari.
Peştii au murit „în decurs de 15 până la 30 de minute” după impact, a declarat Melanie During. Dovada o reprezintă faptul că au avut timp să ingereze suficientă apă pentru ca dispozitivul ESRF să identifice globulele de sticlă prezente în branhii, însă nu suficient pentru ca acestea să ajungă în tractul digestiv.
La ESRF, o analiză microscopică efectuată asupra acestor fosilelor a permis ulterior determinarea faptului că formarea oaselor, care are loc într-un ciclu anual de creştere, se afla în prima etapă a unui nou ciclu.
„Celulele osoase erau relativ mici, dar tocmai începeau să crească din nou, ceea ce coincide cu primăvara”, a explicat Dennis Voeten, în cadrul informării de presă. Această observaţie a fost confirmată prin analiza concentraţiei în oase a unui izotop al moleculei de carbon, care creşte în funcţie de cantitatea de plancton din alimentaţie, care diferă în funcţie de sezon.
„Peştii au murit primăvara, iar domnia dinozaurilor s-a încheiat primăvara”, a concluzionat Melanie During.
Iarnă „nucleară”
Impactul, cu o putere echivalentă cu cel puţin câteva zeci de miliarde de bombe atomice de la Hiroshima, a avut consecinţe asupra întregii planete. Pe termen scurt, cu anihilarea tuturor vieţuitoarelor din apropiere şi incendii uriaşe la distanţe mari. Pe termen lung, cu o iarnă „nucleară” de ani de zile - ejecţia masivă de sulf şi praf a format aerosoli în atmosferă care au provocat ploi acide şi au blocat razele Soarelui, reducând astfel fotosinteza.
Dispariţia vegetaţiei a condus la moartea prin înfometare a erbivorelor, cum ar fi marii dinozauri sauropozi. Oamenii de ştiinţă presupun că dezastrul a afectat mai grav fauna din emisfera nordică, în plină fază de reproducere şi creştere primăvara, comparativ cu cea din sud, care intrase odată cu toamna într-o fază de repaus şi hibernare, în cazul anumitor specii.
Evenimentul a provocat o „extincţie selectivă”, după cum a precizat Melanie During, adăugând că, „pentru a supravieţui iernii nucleare, trebuia mai întâi să supravieţuieşti impactului şi că şansele erau mai mari pentru cei care puteau hiberna”. Studiul notează în acest sens că ecosistemele emisferei sudice s-au recuperat mai repede după acest dezastru comparativ cu cele din nord.
Editor : B.P.
