Aproape 14.000 de grauri și 5.000 de pescăruși râzători au fost numărați în România la maratonul ornitologic Big Day

Data actualizării: Data publicării:
Colectarea informațiilor ajută oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine procesul de migrare al păsărilor. FOTO: Profimedia Images

Aproape 14.000 de grauri și 5.000 de pescăruși râzători au fost numărați în România în cadrul maratonului ornitologic Big Day, un eveniment anual de observare a păsărilor migratoare din cadrul EuroBirdwatch. Acestora li se alături și circa 4.000 de exemplare de rață mare, arată datele furnizate de Societatea Ornitologică Română, care susține că informațiile colectate despre aceste păsări ajută oamenii de știință să le înțeleagă mai bine procesul de migrare, astfel încât planurile și proiectele elaborate pentru conservarea speciilor vulnerabile să aibă șanse mai mari de reușită.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Mai exact, este vorba despre: 13.820 de exemplare de graur (Sturnus vulgaris), 4.659 de exemplare de pescăruş râzător (Larus ridibundus) şi 4.181 de exemplare de raţă mare (Anas platyrhynchos), care au fost numărate sâmbătă și duminică în cadrul EuroBirdwatch, precizează SOR, pe Facebook

Anul trecut, au fost observate peste 13.000 de exemplare de raţă mare, peste 12.000 de exemplare de graur şi 5.124 de codobatura albă. 

Pentru colectarea datelor a fost folosită aplicaţia gratuită Ornitodata.

EuroBirdwatch, un eveniment anual de observare a păsărilor migratoare, este organizat de BirdLife International, al cărei partener în ţara noastră este Societatea Ornitologică Română. EuroBirdwatch se desfăşoară de mai bine de 30 de ani, în primul sfârşit de săptămână din octombrie, pe întregul continent.

În 2022, în România s-au desfăşurat 59 de evenimente în contextul EuroBirdwatch, în cadrul cărora au fost observate 67.725 de păsări, de către 258 de participanţi. Aceste evenimente au avut loc la: Alba, Brăila, Cluj, Iaşi, Piteşti, Sibiu, Satu Mare şi Timişoara. Totodată, anual are loc maratonul "Big Day", organizat de SOR împreună cu Staţiunea Biologică Marină ''Ioan Borcea'' Agigea.

În acest an, la maratonului ornitologic Big Day, desfăşurat pe parcursul a 24 de ore, au participat 20 de echipe.

"Aglomerările mai mari de păsări din sezonul de migraţie, în special în locurile denumite sugestiv rute de migraţie, fac ca observarea şi numărarea speciilor să fie mai interesantă şi pe alocuri spectaculoasă. Iar colectarea acestor informaţii - specii, număr de indivizi, locaţie, perioadă - ajută oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine procesul de migrare al păsărilor. În consecinţă, pot fi elaborate planuri şi proiecte de conservare a speciilor vulnerabile, cu şanse mai mari de reuşită", a precizat SOR, pe reţeaua de socializare. 

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri